Cupa Mondiala 1938
Franţa a
fost aleasă gazda celei de a treia ediţii a turneului final al Cupei Mondiale.
A fost prima ediţie la care deţinătoarea trofeului şi ţara gazdă s-au calificat
automat. Iniţial au fost 16 echipe participante, dar Austria nu a mai
participat, fiind anexată Germaniei. Din cauza deciziei FIFA de a se organiza
al doilea turneu consecutiv în Europa, Argentina şi Uruguay au refuzat să participe.
Formatul s-a păstrat acelaşi ca şi la precedentul turneu, echipele întâlnindu-se
in sistem eliminatoriu.
Optimi. Cea mai interesantă partidă din optimi s-a
disputat între Germania şi Elveţia, încheiată nedecis dupa 120 de minute, 1-1.
La rejucare Elveţia învinge cu 4-2 şi se
califică în sferturi. Franţa, Italia, Brazilia s-au calificat şi ele, iar
România este eliminată de Cuba la rejucare cu scorul de 2-1, dupa 3-3 în prima
partidă. Să vedem tabloul complet al optimilor:
Franţa – Belgia 3-1
Italia – Norvegia 2-1 d.p.
Brazilia – Polonia 6-5 d.p.
Cehoslovacia – Olanda 3-0 d.p.
Germania – Elveţia 1-1 ; 2-4
Ungaria – Indiile de Est 6-0
Suedia – Austria ( nepr. )
Cuba – România 3-3 ; 2-1
Sferturi. Partide foarte interesante în sferturi cu
excepţia întâlnirii dintre Suedia şi Cuba, nordicii trecând la pas cu scorul de
8-0. Franţa pierde 1-3 în faţa deţinătoarei trofeului, Piola fiind eroul
italienilor, reuşind o dubla la scorul de 1-1. Ungaria trece de Elveţia cu 2-0,
iar Brazilia învinge greu Cehoslovacia 1-1 şi 2-1 la rejucare.
Elveţia – Ungaria 0-2
Suedia – Cuba 8-0
Franţa – Italia 1-3
Brazilia – Cehoslovacia 1-1 ; 2-1
Semifinale. În prima semifinală Ungaria întâlneşte
Suedia, iar noridicii deschid scorul încă din primul minut. Nu a fost însă decât
un foc de paie, maghiarii întorcând rezultatul, la pauză tabela arătând un
neverosimil 3-1. Până la final Ungaria mai înscrie de două ori stabilind scorul
final la 5-1. Pe undeva de înţeles rezultatul final, pentru suedezi fiind prima
partida mai serioasă a turneului. În cealaltă semifinală Italia învinge
Brazilia cu 2-1 şi se califica din nou în finală, în timp ce Brazilia va juca
contra Suediei în partida pentru locul 3.
Ungaria – Suedia 5-1
Italia – Brazilia 2-1
Finala mica. În finala mică Suedia dă piept cu Brazilia
în faţa a 12.000 de spectatori pe Parc Lescure din Bordeaux. Suedezii reuşesc
sa înscrie primii în min. 28 prin Jonasson, iar Nyberg avea să majoreze avantajul
nordicilor in min. 38. Cu un minut înainte de intrarea la cabine Romeu înscrie
pentru sud-americani, scorul la pauză fiind 2-1. La reluare brazilienii sunt
descatuşaţi şi mai înscriu de 3 ori prin Leonidas min. 63, 74 si prin Peracio min.80.
Brazilia căştigă finala mică cu scorul de 4-2, iar Leonidas devine cel mai bun
marcator al turneului cu 7 goluri.
Meazza si Sarosi la centrul terenului |
Finala mare. Italia şi Ungaria se întâlnesc pe Stade
Olimpique de Colombes din Paris in finala celei de a treia editii a
campionatului mondial de fotbal. Partida începe spectaculos şi ambele formaţii
reuşesc să înscrie câte un gol, Italia prin Colaussi min. 6, iar Ungaria prin Titkos min. 8.
Italienii nu se dezmint şi mai înscriu odată prin Piola in min. 16. În min. 35
Colaussi face dubla şi squadra azzura avea la pauză un avantaj liniştitor 3-1. În
repriza secundă Sarosi mai dă ceva speranţe maghiarilor înscriind în min. 70
pentru 3-2, speranţe care aveau sa le fie năruite de Piola în min. 82,
peninsularii refăcând diferenţa de două goluri. Cum până la final nu s-a mai
întămplat nimic notabil, partida se încheie cu victoria italienilor 4-2, formaţia
peninsulară reuşind să câştige trofeul pentru a doua oară consecutiv.
Primul 11 al celor doua finaliste |
Torul marcatorilor:
1.Leonidas ( BRA ) 7 goluri.
2.Ysengeller ( UNG ) 6 goluri.
3.Sarosi ( UNG ), Piola ( ITA ) 5 goluri.