Cum a fost ucis "catenaccio"

     

Jock Sein langa cele 3 trofee castigate in 1967

      Pe 25 mai, 1967, pe Estadio Nacional din Lisabona, Inter Milano avea sa de-a piept cu puternica formatie scotiana Celtic Glasgow in finala Cupei Campionilor Europeni. Italienii castigasera doua din ultimele trei trofee ale competitiei si era o forta in Europa. Toate acestea datorita lui Helenio Herrera si a inventiei sale numite catenaccio (a fost inventat mai devreme, dar Herrera la dus la perfectiune). Mai pe inteles, acest stil de joc era o formula ultra defensiva, in care 3 fundasii luau in marcaj foarte strans atacantii adversi, iar in spatele lor un "libero", care avea rolul de a intercepta orice minge trecea de cei din fata lui. In felul acesta Inter devenise doi ani la rand campioana Europei, in 1964 si 1965, urmand sa lupte pentru cel de al treilea trofeu din vitrina. In contradictie, pe cealalta banca, statea un antrenor cu conceptii total opuse, Jock Stein fiind un adept al stilului ofensiv.

      Cum s-au calificat echipele:

Celtic Glasgow: 2-0(acasa) si 3-0(deplasare) cu FC Zurich, 3-1 (d) si 3-1(a) cu FC Nantes, 0-1 (d) si 2-0 (a) cu FK Vojvodina, 3-1 (a) si 0-0 (d) cu Dukla Praga.

Inter Milano: 1-0 (acasa) si 0-0 (deplasare) cu Torpedo Moscova, 2-1 (a) si 2-0 (d) cu Vasas, 1-0 (a) si 2-0 (d) cu Real Madrid, 1-1 (a), 1-1 (d) si 1-0 (pe teren neutru) cu TSKA Sofia.

      Italienii erau marii favoriti ai finalei, avand pe banca cel mai valoros antrenor al vremii, aveau cativa internationali de mare valoare, Burnich, Facchetti, Mazzola sau Domenghini. In plus era foarte greu sa ii marchezi gol acelui Inter, iar pe contraatac era o echipa letala. La scotieni, lipsea cel mai important om al lor, Joe McBride, dar cu toate astea Celtic era decisa sa scrie istorie, avand ocazia sa devina prima echipa britanica, care ar reusi sa castige cel mai important trofeu european. Inaintea partidei Jock Stein avea sa spuna: "Vom ataca asa cum nu am mai facut-o niciodata".

      Formatiile de start:

Celtic: Simpson- Craig, McNeill (c), Clark, Gemmell- Murdoch, Auld- Johnstone, Chalmers, Wallace, Lennox.

Inter: Sarti- Picchi (c), Burnich, Guardieri, Fachetti- Bedin, Mazzola, Bicicli- Domenghini, Cappellini, Corso.

      Facchetti si compania au inceput in forta, iar Mazzola a deschis scorul inca din minutul 7, in urma unei lovituri de la 11m. Cum era de asteptat, din acel moment Inter-ul s-a retras, iar acest lucru i-a fost pana la urma fatal. Asa cum promitea inaintea partidei antrenorul lor, scotienii au atacat cum nu au mai facut-o vreodata pornind un adevarat asediu la poarta lui Sarti. Desi au ratat ocazii mari, scorul la pauza 0-1. In repriza secunda elevii lui Herrera au continuat sa se apere, de cele mai multe ori chiar in 9 oameni, dar pana la urma zidul a cedat. Prima data in minutul 63, cand Gemmel a reusit sa il invinga pe bravul Sarti cu un sut de la 25 de metri. Celtic a continuat sa atace, iar Chalmers a inscris in minutul 84 golul unei victorii mult asteptate si meritate a scotienilor. De mentionat ca din minutul 7 cand au deschis scorul, italienii nu au mai avut nicio ocazie, cedand initiativa in totalitate echipei adverse. Tocmai din aceste motive, multi au considerat acest succes, o victorie a fotbalului, aproape toata presa vremii aplaudand triumful scotian, sau poate esecul lui Herrera.
      La capatul acelui sezon, Celtic a reusit tripla intrand definitiv in istoria fotbalului european. Pentru Inter, specialistii vemii au considerat ca acel meci a fost inceputul sfarsitului unei perioade de succes.

Klopp for The Kop

      Ceea ce in vara parea doar o iluzie, iar aici ma refer in special la asteptarile fanilor lui Liverpool, zilele acestea a devenit realitate. Jurgen Klopp este noul antrenor a lui Liverpool, acesta semnand la finalul saptamanii un contract pe trei ani cu gruparea din orasul Beatles-ilor. Germanul l-a inlocuit pe Brendan Rodgers, acesta fiind demis in urma rezultatelor slabe inregistrate in ultima perioada. Putina lume isi imagina ca fostul tehnician al Borussiei va ajunge pe Anfield, mai ales ca a fost curtat intens in vara acestui an, cea mai importanta oferta vehiculata in presa avand-o de la Real Madrid. Cred ca refuzul lui Klopp in acest caz s-a datorat conditiilor de munca la un asemenea gigant. In primul rand presiunea, se stie ca la Real se asteapta rezultate imediate, colaborarea cu presedintele, care uneori poate fi dificila, iar cel mai important in opinia mea, lotul de jucatori. Un lot foarte valoros, dar plin de vedete, de jucatori capriciosi, cu personalitate puternica, iar Klopp nu a fost obisnuit sa lucreze in aceste conditii. E adevarat, putea fi o mare oportunitate, ar fi putut avea succes, dar pe de alta parte, in cazul unui esec, probabil totul se spargea in capul lui, iar atunci ar fi fost si mai greu. S-a mai vehiculat si varianta Bayern, Klopp urmand sa preia echipa la finalul sezonului, insa, poate satul sa astepte, sau din aceleasi considerente ca si in cazul Realului, acesta a refuzat.

      A trecut vara, Klopp si-a continuat vacanta si a asteptat momentul oportun pentru a prelua o echipa. Ceea ce ma surprinde este faptul ca a preluat-o din mers, mai ales ca erau voci care sustineau ca ar fi avut aceasta oferta de la Liverpool inca din vara, dar si acestea sunt doar speculatii. Sa mai recunoastem si ca Liverpool nu mai este ce a fost odata, iar cand poti antrena Realul, dar tu alegi sa mergi pe Anfield, atunci surprinzi multa lume. Totusi sa vedem si ce l-ar fi putut duce pe Klopp la aceasta decizie. In primul rand este stiut faptul ca tehnicianului german ii place sa construiasca echipe, sa isi creioneze singur lotul, sa aiba un plan pe termen lung. Ii place sa promoveze jucatori tineri, sa lucreze cu ei, sa ii creasca, iar la Liverpool de asa ceva nu duce lipsa. A mai fost convins si de istoria lui Liverpool, de spritul care domneste pe Anfield, de suporteri, pe care i-a asemanat cu cei de la Dortmund, de The Kop care de asemenea a fost asemanata cu "Zidul galben". Cred ca Jurgen Klopp iubeste acest gen de echipe, se simte confortabil intr-o asemenea atmosfera. Sunt sigur ca pe Anfield, va fi la fel de iubit ca si la Dortmund, toata suflarea vazandu-l pe Klopp omul perfect pentru banca lui Liverpool. Am vazut la conferinta de presa si in celelalte interviuri un om fericit, radiind parca de bucurie, dand senzatia ca asteapta de o viata aceasta oportunitate, ceea ce ma face sa cred ca nu a fost vreodata aproape de Real, Bayern sau alt colos al fotbalului mondial.
      Klopp nu este garantia succesului, cum nu a fost nici Mourinho la Real Madrid, cum nu este nici Pep la Bayern (aici ma refer la performantele din Champions League), nici Pellegrini la City, nici Van Gaal la United. Nimeni nu poate spune cu certitudine ca Liverpool va avea rezultate cu tehnicianul german, dar nici ca acest mariaj va fi un esec. Doar timpul ne poate da raspunsul la aceste ganduri. Ce stim este ca Jurgen Klopp  "mananca fotbal pe paine", este dedicat 100% acestei meserii, iubeste ceea ce face, are charisma, este un inovator, un tehnician inventiv, iar rezultatele obtinute cu Borussia, o echipa fara busola in momentul sosirii lui pe banca tehnica, ne face sa credem ca va atinge marea performanta si de aceasta data. Cu siguranta asteptarile sunt mari, Klopp fiind vazut drept salvator, insa ca sa poate reusi cu siguranta are nevoie de timp. Nu cred ca i se pot cere rezultate imediate, gen lupta pentru titlu inca din acest sezon, chiar si o clasare in primele patru parand in acest moment un obiectiv foarte greu de atins. Cel mai probabil acesta ar putea fi un sezon de sacrificiu, abia urmatorul sa fie unul in care cormoranii sa se bata la "big four". De o lupta la titlu s-ar putea vorbi probabil doar din sezonul 2017-2018, moment in care Klopp ar putea avea format un lot asa cum isi doreste, cu o filozofie de joc proprie, un angrenaj uns si functionabil.

      Ramane de vazut cum va decurge si relatia cu celebrul "consiliu de transferuri", care cam decide in mare cine vine si pleaca de pe Anfield. In mod normal, daca ti-ai adus un antrenor pe care l-ai dorit atat de mult, atunci trebuie sa ai incredere in el si sa-i dai mana libera. Dar aceste lucruri sunt sigur ca au fost discutate si bine puse la punct inainte de a se bate palma. Klopp este ca orice neamt foarte calculat si nu cred ca ar fi lasat un asemenea aspect la voia intamplarii.
      Despre formule de joc si abordare tactica nu vreau sa vorbesc prea mult, lasand acest lucru in seama specialistilor, insa nu cred ca se va jongla cu sistemele atat de mult cum a facut-o predecesorul sau. Nu cred nici ca va schimba posturile unor jucatori de la o partida la alta. In opinia mea Klopp va incerca sa isi formeze o formula de baza incercand sa foloseasca jucatorii pe postul pe care dau cel mai bun randamend. La Dortmund a fost adeptul unui 4-2-3-1 pe cred ca il va pune in practica si pe Anfield. Pe linia de fund poate jongla in mai multe feluri, insa la mijloc cel mai probabil se va baza pe un cuplu ales intre Can-Henderson-Milner. In fata celor doi se poate folosi o linie formata cel mai probabil din Coutinho-Sturridge-Firmino, iar in fata poate juca Benteke. In linia de trei mai poate fi folosit si Ibe, un tanat promitator, pe care cu siguranta Klopp se va baza in viitor, Sturridge sa treaca varf, iar Benteke pe banca. Se poate insa din iarna sa se schimbe totul, banuiala tuturor fiind aceea ca vor fi aduse nume noi inca din aceasta pauza competitionala.
      Klopp este cu siguranta cea mai buna alegere pe care o puteau face conducatorii de pe Anfield. Ca va confirma sau nu ramane de vazut, dar cand aduci unul din cei mai valorosi antrenor ai momentului, nu se poate spune ca ai facut alegerea gresita. As mai adauga si faptul ca este o importanta lovitura de imagine data de cormorani, dupa perioada Benitez numele aduse pe banca tehnica nefiind foarte sonore. Cu siguranta va conta pe viitor si in vederea transferurilor, lumea fotbalului din Anglia  repetand in dese randuri ca este mult mai greu sa aduci jucatori de valoare cand numele mangerului este Rodgers, fata de nume cum sunt Wenger, Mourinho sau Van Gaal. Totodata sosirea charismaticului antrenor german in Premier League, este un plus pentru competie, atat din puct de vedere valoric cat si al spectacolului.

       Mai jos cateva dintre declaratiile lui Jurgen Klopp la sosirea pe Anfield:

    "Aș vrea să mulțumesc oamenilor care o conduc pe Liverpool pentru faptul că au avut încredere în mine și în echipa mea. Sunt foarte entuziasmat de această provocare și abia aștept să încep munca aici. Vreau să-mi pun în aplicare ideile mele despre fotbal la Liverpool.

Voi miza pe un joc foarte rapid și pe o agresivitate pozitivă. Echipele mele trebuie să alerge mult și să pună presiune în fiecare meci. În plus, la fiecare partidă, jucătorii trebuie să încerce să-și atingă limitele"

   "Liverpool are suporteri extraordinari, iar Anfield este renumit pentru acest lucru. La meciurile lui Liverpool, atmosfera este cu adevărat fabuloasă. Mi-aș dori să am o relație excelentă cu acești fani și să le oferim momente cât mai bune. Să ne ajutăm unii pe alții și să avem aceleași obiective".

      "Eu nu sunt The Special One, ci The Normal One. Noaptea trecută am semnat contractul, iar în această dimineață m-am trezit și iată că sunt managerul lui Liverpool. În patru ani, eu cred că am putea câștiga campionatul. Dacă nu reușesc acest lucru, atunci voi pleca în Elveția"

La multi ani, Francesco Totti !!!

      "Marele meu regret este ca nu am reusit sa il transfer pe Francesco Totti. Am fost in discutii avansate cu AS Roma, dar in final Francesco a decis sa ramana pentru ca este prea atasat de acel club." Cam asa suna o declaratie a lui Florentino Perez legata de legenda Romei. La randul sau Totti avea sa declare urmatoarele in privinta acestui subiect: "Daca ar fi fost sa aleg Madridul, as fi castigat 3 Ligi ale Campionilor si poate Balonul de Aur. Dar sunt fericit de alegerea facuta, singurul meu regret fiind acela ca nu am castigat mai multe campionate cu AS Roma".

      Totti a ajuns la 39 de ani, avand 23 de sezoane disputate in tricoul Romei, dar a ramas in palmares cu un singur titlu de campion al Italiei cu AS Roma. A tot amanat retragerea, probabil in speranta ca va mai reusi odata aceasta performanta. In primul sezon cu Rudi Garcia pe banca, capitolinii au dat senzatia ca au aceasta forta, insa inconstanta in rezultate si un adversar Juventus mult mai puternic au zdruncinat sperantele fanilor si a lui Totti de a-si indeplini aceasta dorinta. De mentionat ca dupa titlul castigat in 2001, Totti nu a fost departe de a repeta performanta, terminand cu AS Roma pe pozitia secunda de alte 8 ori. In schimb a castigat a doua competitie nationala ca importanta, Cupa Italiei de 5 ori.
      Nu de putine ori avem senzatia ca unii jucatori meritau mai mult decat au primit de la zeul fotbal. Este si cazul lui Totti, personal cred cu tarie ca legendarul capitan al Romei merita mai mult. Ma refer aici la trofee individuale sau cu echipa. Ar fi reusit mai mult daca s-ar fi transferat la o echipa mai mare? Cu siguranta ca da. Aici nu fac referire la numarul de goluri, avand 300 de reusite pentru Roma in 746 de aparitii, dar cu siguranta putea avea mult mai multe trofee castigate in lunga sa cariera.

      Totusi, Francesco are in palmares un titlu mondial cu nationala Italiei, performanta care poate compensa toate celelalte lipsuri din cariera sa. Sa ridici trofeul mondial deasupra capului, in tricoul nationalei tarii tale, este probabil tot ce si-ar dori mai mult un fotbalist. Mai jos un videoclip cu momentele de magie ale lui Francesco Totti.

Arde Londra !!!

     

      Astazi se disputa derby-ul Londrei intre Chelsea si Arsenal. Chiar daca in mod traditional derby-ul acestui oras este considerat cel dintre Arsenal si Tottenham, in ultimii 10-15 ani Chelsea a devenit o forta pe plan intern si international, iar o intalnire intre albastrii si tunari este la ora actuala mult mai incinsa. In plus  exista o mare rivalitate si pe banca tehnica a celor doua echipe, unde ii avem fata in fata pe Jose Mourinho si Arsene Wenger, manageri care sa o spun pe cea dreapta, nu se iubesc prea mult.

      Partida cu Arsenal este un bun prilej pentru elevii lui Mourinho de a demonstra ca rezultatele din startul acestui sezon au fost doar accidente, fiind totodata un posibil punct de pornire pentru ascensiunea catre partea superioara a clasamentului. Portughezul are insa cateva probleme de lot, cea mai importanta in opinia mea fiind absenta lui Courtois, dar si cea a lui Willian. Sub semnul intrebarii sunt puse si numele lui Oscar, Ramires, Pedro sau Falcao. De cealalta parte, Arsene Wenger se confrunta cu absente mai vechi, care nu influenteaza in mod deosebit alcatuirea formatiei de start, Wilshere, Welbeck si Rosicky fiind jucatorii pe care francezul nu se poate baza.

      Marea intrebare care ne-o putem pune este cum va aborda Mourinho aceasta partida. Chelsea este obligata sa castige, motiv pentru care ne putem astepta la un joc ofensiv. Totusi Mourinho foarte rar incepe in acest fel partidele, asteptand mai degraba precaut desfasurarea partidei, aparandu-se agresiv, iar pe eventuale greseli ale adversarului sa dea lovitura. Cert este ca albastrii nu isi mai pot permite in acest moment niciun pas gresit, avand deja 3 infrangeri in 5 etape, tot atatea cate au suferit intreg sezonul trecut, cand au si castigat titlul de campioni. Arsenal este o echipa combinativa, careia ii place posesia, dar cu o organizare defensiva bine pusa la punct in fata (vezi meciul cu West Ham), poate avea reale probleme. Apararea poate fi punctul slab al tunarilor, mai ales ca au in fata o linie de atac, care intr-o zi buna poate fi devastatoare. Personal sper sa vad un meci cu multe goluri, nu de putine ori cele doua formatii oferindu-ne intalniri deosebit de spectaculoase.

      Sa vedem cum ar putea arata formatiile pe care le vor trimite in teren cei doi experimentati si valorosi tehnicieni:

Chelsea: Begovic- Ivanovic, Terry, Zouma, Azpilicueta- Matic, Fabregas- Ramires, Oscar, Hazard- Costa.

Arsenal: Cech- Bellerin, Gabriel, Koscielny, Monreal- Coquelin, Casorla- Ramsey, Ozil, Sanchez- Walcott.

Partida va incepe la ora 14.45, iar iubitorii fotbalului din Romania o pot urmari in direct pe Eurosport.

Asteptarea a luat sfarsit, incepe BPL !!!

     

      Astazi incepe o noua editia a campionatului englez de fotbal, sau mai bine zis in doar cateva ore. Desi timpul in care trebuie sa ma incadrez este foarte scurt vroiam doar sa fac o mica trecere in revista a favoritelor la locurile fruntase.
      Chiar daca nu sunt fan, favorita la castigarea titlului o vad si in acest sezon tot pe Chelsea. Desi nu a facut transferuri spectaculoase, mi se pare cea mai echilibrata echipa, avand jucatori de mare valoare in toate compartimentele. Nu acelasi lucru se poate spune de rivalele sale. Arsenal, Liverpool si Manchester mi se par echipe inca vulnerabile in defensiva si chiar daca au transferat masiv in aceasta vara (aici ma refer la Liverpool si Manchester) nu s-au pus la punct in acel compartiment.  E adevarat ca de la mijloc in sus s-au intarit serios, dar ca sa castigi un campionat ai nevoie si de o defensiva puternica. Mai mult de atat, la Manchester cred ca se va vedea o oarecare lipsa de omogenitate, mai ales in primele etape. Acestea sunt cateva din motivele pentru care principala contracandidata a lui Chelsea in lupta pentru suprematie, in opinia mea este Manchester City. Cetatenii au reusit doua transferuri importante, Sterling si Delph fiind singurii noi veniti care vor intra probabil in primul XI. Abia apoi o vad implicata in lupta pe Arsenal, care are un atu important prin aducerea lui Cech, Manchester United si Liverpool. Sa nu uitam nici de Tottenham, care an de an isi propune o clasare in primele 4, insa in acest sezon pare mult mai greu decat in precedentele. Mai jos un prim XI tip al celor 6 formatii mentionate mai sus:

Chelsea (4-2-3-1): Courtois- Ivanovic, Terry, Cahill, Azpilicueta- Matic, Fabregas- Willina, Oscar, Hazard- Costa

Manchester City (4-2-3-1): Hart- Zabaleta, Kompany, Mangala, Kolarov- Toure, Delph- Nasri, Silva, Sterling- Aguero

Arsenal (4-2-3-1): Cech- Bellerin, Mertesacker, Koscielny, Monreal- Ramsey, Coquelin- Sanchez, Ozil, Cazorla- Giroud

Manchester United (4-2-3-1): De Gea- Darmian, Smalling, Blind, Shaw- Schweinsteiger, Schneiderlin- Mata, Depay, Young-Rooney

Liverpool (4-2-3-1): Mignolet- Clyne, Skrtel, Lovren, Gomez- Can, Henderson- Milner, Firmino, Coutinho- Benteke

Tottenham (4-2-3-1): Lloris- Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose- Mason, Bentaleb- Lamela, Eriksen, Chadli- Kane

Juventus in sezonul 2015-2016

     

      Una dintre cele mai active formatii pe piata transferurilor in aceasta vara este campioana Italiei si finalista UCL, Juventus Torino. Italienii s-au miscat bine la capitolul achizitii, dar au pierdut si cateva piese de baza din angrenajul folosit de Conte in ultimele sezoane si perfectionat de Allegri in precedentul. Cea mai importanta pierdere este in opinia mea este cea a lui Arturo Vidal, mai ales ca nu a fost adus un inlocuitor pe masura, insa era de asteptat ca Juventus sa se desparta de unul dintre cei doi mijlocasi, Vidal sau Pogba, pentru a-si putea acoperi o parte din cheltuieli. Din linia mediana Juventus l-a pierdut si pe Andreea Pirlo, plecat pentru un final de cariera linistit dincolo de ocean. Tevez, omul decisiv in parcursul reusit de Batrana Doamna in UCL, a plecat si el in tara natala la Boca Juniors, echipa sa de suflet. De mentionat plecarea lui Ogbonna si cedarea definitiva a lui Berardi, cel din urma nefacand oricum parte din lot nici in sezoanele precedente.

      La capitolul sosiri Juventus a bifat cateva nume extreme de sonore, iar aici i-as aminti pe Mandzukic, Dybala, Zaza, Pereyra adus definitiv de la Udinese, Khedira si Neto. Daca privim cu atentie putem observa ca a fost intarita indeosebi linia de atac, primii patru mentionati mai sus fiind cu totii jucatori de profil ofensiv. E clar faptul ca Juventus nu avea probleme in acel compartiment, mai ales ca il mai au in lot si pe Morata, spaniolul avand un randament excelent in partea a doua a sezonului trecut. Celalalt spaniol din linia de atac, Llorente, cel mai probabil va pleca, sansele de a mai prinde in loc de titular in acest moment fiind minime. La mijloc, unde a ramas golul cel mai mare a fost adus Khedira, fostul jucator al Realului fiind considerat exact implantul de care italienii aveau nevoie. Din pacate germanul nu a iesit din zodia ghinioanelor, iar la partida amicala cu Olympique Marseille s-a accidentat din nou si se pare ca va fi nevoit sa stea departe de gazon aproximativ doua luni. Perioada de transferuri inca nu s-a incheiat, iar Juventus ar mai avea timp sa achizitioneze un mijlocas de valoare (se vorbeste despre aducerea lui Mascherano), de care cred eu are in acest moment neaparata nevoie. E foarte posibil sa nu se intample acest lucru, iar Allegri ar putea juca la mijloc cu Marchisio si Pogba, insa va trebui sa schimbe putin modulul fata de sezonul trecut, cand in acea zona a jucat cel mai des cu 3 mijlocasi centrali, iar uneori chiar cu 4 (vezi finala UCL). Cu un Khedira disponibil Juventus ar putea arata de la mijloc in felul urmator: Pogba, Khedira, Marchisio- Pereyra (personal imi place foarte mult)- Dybala, Morata (in atac se pot jongla o sumedenie de variante, Allegri avandu-i la dispozitie in acel compartiment si pe Mandzukic si Zaza). Apararea va fi in mare aceeasi din sezonul trecut, in functie de adversar sau de problemele de lot Allegri alegand probabil intre sistemul cu 3 sau cu 4 fundasi.

      Juventus ramane si in acest sezon principala favorita la castigarea titlului in Serie A, dar cu siguranta va fi greu, insa nu imposibil sa ajunga din nou in ultimul act al UCL. Mai jos am schitat si cateva asezari care ar putea fi folosite de Allegri in sezonul urmator, iar eu il vad apeland cu precadere la formula 4-4-2, mai ales daca va dispune de Khedira sau de un alt jucator care ar putea evolua pe acel post din fata apararii.

Din drama Parmei ramane istoria

      Daca noi suntem obisnuiti sa vedem prabusirea sau desfintarea echipelor de traditie, prin alte parti nu se intampla foarte des acest lucru. Ieri insa am citit pe toate site-urile de sport despre retrogradea pana in Serie D, a patra liga italiana, a unui club legendar, Parma FC. Pe undeva asteptata din cauza problemelor financiare, decizia a fost luata dupa ce clubul nu a reusit sa gaseasca niciun investitor care sa plateasca datoriile.

      Cei care au urmarit fotbalul italian in anii 90', cu siguranta isi aduc aminte de urcusul acestei frumoase echipe. La acea vreme Serie A era cel mai atractiv campionat din lume, formatiile din Italia atrageau cam toti marii jucatori ai planetei, iar competitiile europene erau dominate de cluburile din peninsula.

Finala Cupei Cupelor 1992-1993

Atunci a aparut in peisaj Parma, cu Nevio Scala pe banca si sprijinita financiar de concernul Parmalat, echipa a reusit sa castige primul trofeu din istorie in sezonul 1991-1992. Parma isi aduce surprinzator in vitrina Cupa Italiei dupa o dubla cu Juventus, 0-1 la Torino si 2-0 pe teren propriu. Investitiile au continuat, iar in sezonul urmator galben-albastrii aveau sa castige si primul lor trofeu european, Cupa Cupelor invingand in finala cu 3-1 echipa belgiana Anvers. La inceputul anului 1994, Parma intalneste pe AC Milan in Supercupa Europei, castigand trofeul dupa o dubla mansa, 0-1 si 2-0. Se dorea insa mai mult si vazand ca se poate, toata suflarea isi dorea un Scudetto. Sunt adusi jucatori de mare valoare, printre care Dino Baggio, Gianfranco Zola, Nestor Sensini, Fernando Couto, iar mai apoi Stoichkov, Crespo, Cannavaro, Thuram sau Veron. Seria succeselor in Europa a continuat, iar parmegianii ii mai sufla un trofeu lui Juventus, castigand Cupa UEFA in sezonul 94-95, 1-0 la Parma si 1-1 pe Delle Alpi. Chiar si investind masiv in lotul de jucatori Parma nu va reusi sa castige niciodata Serie A, (poate ar fi meritat un titlu in toti acesti ani), terminand o singura data pe pozitia secunda, la mare lupta cu Juventus, in sezonul 96-97, doua puncte despartind cele doua formatii la final. In 1998-1999 avand o formatie absolut magnifica, Parma castiga Cupa Italiei si Cupa UEFA, invinsele de atunci fiind Fiorentina si Marseille. Ultimul trofeu important castigat de clubul de pe Ennio Tardini a fost Cupa Italiei in sezonul 2001-2002, din nou invinsa ei fiind Juventus Torino, din cate se pare una din victimele preferate.

Finala Cupei UEFA 1998-1999

      In toata aceasta perioada de succes nume importante de antrenori au luat loc pe banca tehnica, Nevio Scala fiind cel mai de succes dintre ele, practic acesta turnand fundatia, tot el continuand constructia acestei echipe. Au urmat apoi in acei ani de glorie, Carlo Ancelotti (96-98), Alberto Malesani (98-01) si Ariggo Sachi pentru o scurta perioada in 2001 (Sacchi mai antrenase Parma in perioada 85-87).
      Cauzele care au dus la situatia dezastruoasa in care se afla clubul la momentul actual sunt multe si nu mi-am propus sa le discut in acest articol, in care am vrut doar sa prezint anii frumosi ai cruciatilor in prim planul fotbalului european.. Timp de 10 ani Parma a fost una dintre cele mai bune si mai constante formatii de pe batranul continent, castigand patru trofee europene si patru nationale, disputand si alte cateva finale. Poate clubul va reusi peste ani sa isi revina, multe alte formatii renascand din cenusa de-a lungul timpului, insa cu siguranta va fi un drum lung si anevoios, iar la performantele de odinioara ma indoiesc ca va mai putea ajunge. Din Parma a ramas doar istoria, una  poate cam scurta, dar frumoasa.
     

Trofeele castigate de Parma, sursa: wikipedia.

Copa America dupa faza grupelor

      Odata cu partida Brazilia-Venezuela 2-1 s-a incheiat faza grupelor de la Copa America. Pana acum nu am fost foarte impresionat de ce am vazut, poate si din cauza asteptarilor. In primul rand am fost putin dezamagit de atmosfera din tribune, stiindu-se ce spectacol fac suporterii echipelor de club de pe acest continent.

      Din punct de vedere fotbalistic am fost usor dezamagit de favoritele Brazilia si Argentina, dar si de Columbia, careia personal ii acordam sanse importante la castigarea competitiei. Brazilia nu mai are nimic in comun cu stilul ofensiv si spectaculos prestat de aceasta nationala de-a lungul a 60-70 de ani. Nu sunt putini cei care o considera cea mai slaba nationala a Braziliei din istorie. Daca in trecut brazilienii erau maestrii ai atacului, in prezent dau senzatia ca nu mai sperie nicio aparare serioasa, singurii care mai seamana cu fantezistii din trecut fiind Neymar si poate Willian. Din pacate pentru spectacolul competitiei, Neymar a primit o suspendare de 4 etape in urma incidentelor de la partida cu Columbia si nu il vom mai vedea la aceasta competitie. Argentina nu m-a impresionat nici ea cu nimic, iar Messi, jucatorul de la care se astepta sa faca diferenta mi se pare obosit, apatic si fara chef. Sper sa ma insel, iar din sferturi incolo sa vedem un alt jucator. In schimb, Di Maria a incercat sa fie mintea limpede din ultima treime a terenului, iar Aguero killer-ul. Daca la Brazilia se poate vorbi si de lipsa de valoare, la Argentina am senzatia ca este si o problema de vestiar, de banca tehnica.

Tind sa cred ca Tata Martino nu este capabil sa gestioneze vestiarul, nu mi se pare deloc compatibil cu lotul plin de vedete al pumelor. Columbia cu o sumedenie de vedete mi-a dat impresia ca joaca fara orizont, fara o idee clara de joc, uneori chiar haotic. Desi au impresionat la mondialul din Brazilia, cu acelasi antrenor si in mare cu acelasi nucleu de baza, Columbia nu a mai fost aceeasi echipa la acest turneu, iar la ce am vazut in primele partide, cred ca doar hazardul o poate ajuta sa castige turneul.

      La polul opus, as mentiona echipa tarii gazda, care si-a castigat grupa si se pregateste pentru sfertul cu Urugauy, partida in care porneste clar favorita si spun asta nu doar datorita faptului ca celestii nu au convins pana acum, dar si pentru ca Vidal et Co au avut o prestatie consistenta, reusind sa inscrie 10 goluri, mai mult decat Argentina si Brazilia la un loc. Mi-a placut mult linia de mijloc, unde pe langa Vidal, a stralucit si Valdivia, un veritabil conducator de joc. In atac Vargas si Sanchez pot pune probleme oricarei aparari prezente la aceasta Copa America. Daca vor trece de Uruguay, chilienii vor juca in semifinale cu Peru sau Bolivia, ceea ce poate insemna un drum aproape sigur spre finala. Avand in vedere ca este si tara gazda, dati-mi voie sa cred ca in ultimul act poate invinge pe oricare dintre cele 3 echipe care porneau favorite la inceputul intrecerii, Argentina, Brazilia si Columbia.

      La final as mai mentiona un lucru de care am ramas putin surprins, anume organizarea defensiva a unor echipe la acest turneu. Nu de putine ori am vazut goluri, in care marcajul a fost aproape inexistent, marcatorii fiind de multe ori singuri pe o raza de 8-10 metri, lucru as putea spune nepermis la un asemenea nivel. Mai mult, unele dintre aceste faze au avut loc in urma unor lovituri libere, moment al jocului in care ai timp sa iti fixezi adversarul, sa formezi perechile de marcaj, in asa fel incat spatiile ramase sa fie cat mai mici. De aici trag si concluzia ca fotbalul din America de Sud a ramas tactic mult in urma Europei. Dovada si campioanele mondiale de la ultimele 3 editii, Italia, Spania si Germania.

Programul sferturilor de finala:

Chile - Uruguay
Bolivia - Peru
Argentina - Columbia
Brazilia- Paraguay

Cifre si statistici ale sezonului 2014-2015

      Navigand pe site-urile de sport, in special de fotbal, mi-au sarit in ochi cateva cifre si statistici interesante legate de sezonul trecut in cele mai importante campionate ale Europei. Am ales sa trec si eu in revista aceste cifre, prezentand cateva clasamente cu echipele care au reusit cele mai multe victorii, egaluri, infrangeri in sezonul trecut, cele mai bune sau mai slabe atacuri si aparari, alaturi de  multe alte cifre interesante. Campionatele la care voi face referire sunt Premier League, Bundesliga, Serie A, La Liga, Ligue 1, Eredivisie, Primera Liga (Portugalia) si Super Liga (Turcia).

Cele mai multe victorii:

      La aceasta categorie lider este PSV Eindhoven cu un procentaj de 85,29%. Echipa olandeza este urmata de Benfica cu 79,41%, iar pe 3 la egalitate sunt cele doua forte din Spania, Barcelona si Real Madrid cu un procent de 78,94%.

Cele mai multe rezultate de egalitate:

      Locul 1 este ocupat de Academica din Portugalia, formatie care a terminat la egalitate jumatate din partidele disputate in sezonul 2014-2015. Top 3 este completat de Empoli cu 47,36% si Sunderland 44,37% de rezultate nule.

Cele mai multe infrageri:

      Echipele care au simtit de cele mai multe ori gustul amar al infragerii sunt Dordrecht (Eredivisie) si Penafiel (Primera Liga) cu un procent de 64,70%. Pe locul secund vin 3 echipe la egalitate, Cordoba, Parma si QPR cu un procentaj de 63,15%. Podiumul este completat de Evian si Lens cu 60,52% infrangeri.

Cel mai bun atac:

       Echipa europeana cu cel mai bun atac este Real Madrid, spaniolii avand o medie de 3,11 goluri pe meci. Vicecampioana Spaniei este urmata de PSV cu 2,71 si Benfica Lisabona cu 2,53 de goluri inscrise pe meci.

Cel mai slab atac:

      Atacul cel mai neinspirat sa zicem, a fost cel al retrogradatei Cordoba care a marcat in La Liga doar 0,58 goluri pe meci. Pe locul doi vin doua echipe, Dordrecht si Victoria Setubal cu o medie de 0,71 de goluri, iar pe ultima treapta a podiumului se afla Burnley, Chievo si Hamburger, toate cu media de 0,74 de goluri pe meci.

Cea mai buna aparare:

      Lider la acest capitol este FC Porto care are o medie de doar 0,38 de goluri primite pe meci. Podiumul este completat de doua forte ale Europei, Bayern Munchen cu 0,53 si Barcelona cu 0,55 goluri primite pe meci.

Cea mai slaba aparare:

      La aceasta categorie o gasim din nou pe formatia olandeza Dortrecht, care este destul de prezenta in topuri, datorita cifrelor negative, conducand clasamentul cu 2,24 de goluri primite pe meci. Locurile 2 si 3 sunt ocupate de Kasimpasa si Penafiel cu 2,15, respectiv 2,03 goluri primite pe meci.

Barcelona si Juventus in istoria finalelor UEFA Champions League

      Astazi Barcelona si Juventus se intalnesc in ultimul act al celei mai importante competitii din lume la nivel de club, UEFA Champions League. Un moment bun pentru a trece in revista prezentelor celor doua formatii in finalele acestei intreceri.

      Barcelona.
      Formatia catalana a disputat pana acum sapte finale UCL, reusind sa castige patru si au pierdut trei. Prima finala disputata a fost cea din 1961, cand Barcelona cu o super echipa din care faceau parte Kubala, Suarez, Kocsis, Csibor, a pierdut in fata portughezilor de la Benfica, cu scorul de 3-2. De atunci fanii blau-grana au avut de asteptat 25 de ani pana echipa lor favorita sa se mai califice intr-o finala. In sezonul 85-86, Barcelona ajunge in finala de la Sevilla impotriva Stelei, pe parcursul acelei campanii eliminand-o in sferturi chiar pe adversara de astazi Juventus Torino, dupa 1-0 pe terent propriu si 1-1 in partida din Italia. Desi pornea ca mare favorita, Barcelona pierde finala dupa penalty-uri, scor 0-2, portarul Duckadam reusind sa pareze toate loviturile excutate de jucatorii spanioli. Barcelona sparge pana la urma gheata in sezonul 1992, cand reuseste sa castige finala in fata Sampdoriei, Ronald Koeman inscriind unicul gol al partidei in minutul 112, dintr-o lovitura libera perfect executata. Sezonul 93-94 ne-o aduce din nou pe Barcelona in finala, de aceasta data adversara fiind AC Milan. Cruyff, antrenorul catalanilor la acea vreme, avea sa primeasca o lectie de fotbal din partea omologului sau de pe banca Milanului, Fabio Capello. Italienii au castigat surprinzator cu scorul de 4-0, chiar daca Barcelona avea un super atac in care straluceau Romario si Stoichkov, poate cei mai buni atacanti ai momentului in Europa. A urmat din nou o pauza de 12 ani fara ca Barca sa mai fie prezenta intr-o finala de UCL. In cele din urma, in 2006, cu Frank Rijkaard pe banca si cu un Ronaldinho intr-o forma de zile mari in acel sezon, Barcelona reusea sa triumfe in fata lui Arsenal cu scorul de 2-1 prin golurile marcate spre finalul partidei de Eto'o si Belletti. Sezoanele 2008-2009 si 2010-2011 urmau sa aduca alte doua trofee UCL in vitrina clubului catalan, sezoane care practic se confunda cu prestatiile de exceptie ale lui Messi, ajutat de Xavi si Iniesta, cei trei jucatori contribuind decisiv la marile succese din acea perioada. Ambele finale au fost castigate in fata englezilor de la Manchester United, 2-0 in finala din 2009 si 3-1 in 2011. De mentionat si numele tehnicianului Pep Guardiola, cel care a condus de pe banca formatia blau-grana in acesti ani.

      Juventus.
      Italienii de la Juventus Torino au disputat si ei tot sapte finale, insa au reusit sa castige doar doua si au pierdut cinci (cele mai multe finale pierdute, la fel ca Bayern M si Benfica Lisabona). Prima prezenta intr-o finala a avut loc in 1973, cand Batrana Doamna pierde in fata marelui Ajax, care era deja la cel de al treilea trofeu consecutiv, cu scorul de 0-1. La 10 ani distanta, Juventus se califica din nou in finala si avand in componenta 6 campioni mondiali printre care golgheterul Paolo Rossi si cel mai bun jucator al acelui moment, Michel Platini, porneste cu prima sansa in fata campioanei Germaniei de Vest, Hamburger SV. Surprinzator, Juventus pierde cu 1-0 in urma unei prestatii modeste, Magath inscriind unicul gol al partidei. Torinezii se vor revansa fata de suporteri in 1985, cand reusesc sa castige mult ravnitul trofeu depasind-o pe Liverpool cu scorul de 1-0, Platini inscriind unicul gol al partidei in minutul 58 din penalty. A fost o finala umbrita de evenimentele care au precedat partida, 39 de fani italienii decedand, iar altii 600 fiind grav raniti. Multa lume il acuza si acum pe jucatorul francez pentru felul in care s-a bucurat la marcarea golului, la fel cum multi sustin pe buna dreptate ca acea partida nu trebuia sa inceapa. In anii 90 Juventus va disputa 3 finale consecutive, 96, 97, 98, castigand-o doar pe prima, cand va trece de Ajax Amsterdam in urma loviturilor de departajare, scorul dupa 120 de minute fiind 1-1, Ravanelli inscriind pentru bianconeri. Anul urmator Batrana Doamna pierdea finala cu Borussia Dortmund pornind din nou ca mare favorita, scor 1-3, iar un an mai tarziu, in 1998 echipa care o va invinge in finala va fi Real Madrid, spaniolii reusind sa castige trofeul dupa o pauza de 32 de ani. Ultima finala jucata de Juventus a fost cea din 2003, cand Juventus este invinsa de rivala din campionat AC Milan, 2-3 in urma loviturilor de departajare, scorul dupa 120 de minute fiind 0-0. In acel sezon Juventus a trecut in sferturile competitiei de Barcelona cu scorul general de 3-2.

      Daca Barcelona va reusi sa castige partida din aceasta seara, va ajunge la cinci trofee castigate, egalandu-le astfel intr-un clasament all-time pe Liverpool si Bayern, in timp ce Juventus va ajunge la trei trofee in cazul unui succes, Manchester United si Internazionale Milano fiind echipele pe care torinezii le va egala.

   

Ancelotti si trofeele

      E oficial, Carlo Ancelotti s-a despartit de Real Madrid. Anuntul a fost facut aseara de presedintele clubului, Florentino Perez. Era o decizie la care cam toata lumea se astepta, motivul demiterii fiind din cate se pare, numarul de trofee castigate de Ancelotti, sau , tind eu sa cred, numarul de campionate ale Spaniei castigate, adica 0. Un alt motiv ar fi si acest al doilea sezon, in care Real Madrid nu a castigat nimic.

      Dar i-a sa vedem totusi ce a castigat Carletto la Real Madrid. Un trofeu UEFA Champions League, " La Decima" cum se mai spune, trofeu asteptat timp de 12 ani de toata suflarea blanco, a castigat Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor si Cupa Spaniei, in total 4 trofee. Carcotasii probabil o sa spuna ca doar UCL a fost un trofeu cu adevarat important, celelalte fiind doar de consolare, fapt cu care personal nu sunt de acord. Un trofeu ramane un trofeu. Ma intorc insa la castigarea UCL si spun ca un asemenea trofeu, in fotbalul european este mult mai important decat castigarea campionatului national, in acest caz La Liga. Nici al doilea sezon a lui Ancelotti nu putem spune ca a fost unul slab in competitia suprema, avand in vedere faptul ca Real a fost totusi eliminata in semifinale, e adevarat dupa o dubla mansa cu Juventus nu prea stralucita din partea madrilenilor. Sa nu uitam ca in noul format nimeni nu a reusit sa castige UCL doi ani la rand, deci nu e un lucru iesit din comun faptul ca ai fost eliminat in semifinale, dupa ce cu un an mai inainte ai castigat trofeul. Dar trecutul de multe ori se uita, doar prezentul fiind cel care conteaza.
      Ancelotti mai are si una dintre cele mai bune rate ale victoriilor in cei doi ani petrecuti pe Bernabeu, fiind al doilea dupa Pellegri, care are un procent de 75%, Carlo 74,79%, iar pe locul 3 vine Mourinho cu 71,91%. Apropo de Mourinho, portughezul fiind precedentul antrenor pe banca Realului, acesta a castigat in cei 3 ani petrecuti aici, campionatul Spaniei, Cupa Spaniei si Supercupa Spaniei, in dreptul trofeelor continentale avand un mare 0. Sa nu uitam si faptul ca The Special One a suferit si cateva umilinte pe banca madrilenilor, cele mai concludende fiind un 0-5 cu Barcelona si acel 1-4 de la Dortmund din semifinale UCL. Acum stau si ma intreb care din cei doi are cifre mai bune, care din cei doi a obtinut trofee mai importante, iar raspunsul meu la aceasta intrebare este Ancelotti.
      E adevarat, acest al doilea sezon a fost unul ratat, un club cum e Real Madrid avand intotdeauna pretentii mari, standardele fiind foarte ridicate, an de an obiectivele fiind trofeele, iar in dreptul lui 2014-2015 nu avem ce sa trecem. Ancelotti a gresit poate in gestionarea lotului, folosind fara limita pe unii dintre jucatori, iar pe altii nu i-a jucat aproape deloc, pe acest fond aparand desele accidentari si mai ales oboseala din finalul sezonului, cand Real Madrid a dat impresia ca nu mai poate, pentru ca daca aruncam o privire la prima parte a sezonului, echipa a avut evolutii excelente. Totusi, ca un simplu microbist, care priveste lucrurile din exterior, tind sa cred ca Ancelotti nu e singurul vinovat de rezultatele obtinute in acest sezon, cauzele fiind multiple. I s-a mai reprosat repetatele infrangeri cu Atletico, sa nu uitam insa ca Real Madrid a castigat acest derby in cele mai importante momente, in finala de la Lisabona si in acest an in sferturile UCL.

      Aruncand o privire peste performantele lui Ancelotti am observat ca nu este chiar un expert in a castiga titluri nationale, descurcandu-se mult mai bine la cele europene. Dupa cum se stie, este antrenorul cu cele mai multe trofee UCL castigate (3), la fel ca si Bob Paisley, dar italianul mai are si o finala pierduta, ceea ce il face cel mai galonat antrenor din istoria competitiei. E adevarat, are si 3 titluri nationale, cu AC Milan, Chelsea si PSG, dar dati-mi voie sa cred ca UCL este mai greu de castigat decat un titlu national, mai ales cum este cel al Frantei de exemplu, in conditiile in care la PSG s-a facut investitii masive in lotul de jucatori. In schimb, cu AC Milan de exemplu a castigat doar o data Serie A in 8 ani petrecuti acolo. Concluzia ar fi ca Ancelotti iti castiga mai degraba un trofeu european, decat unul national, iar avand in vedere ca Real Madrid isi dorea enorm de mult "La Decima", italianul si-a cam facut datoria.
      Ramane de vazut cine il va inlocui pe italian, dar va fi greu de gasit un tehnician de valoarea, experienta si talentul acestuia de a tine in frau un vestiar plin de vedete, stiindu-se faptul ca Ancelotti se apropie foarte mult de jucatori, reusind sa ii aiba aproape.

Pacea si linistea aduc titlul Barcelonei

      Barcelona a devenit ieri noua campioana a Spaniei, dupa victoria de pe Vicente Calderon cu 1-0, prin golul marcat de Messi. Rolurile fata de finalul sezonului trecut s-au schimbat, atunci cand Atletico sarbatorea castigarea titlului pe Nou Camp.

      Catalanii au devenit campioni dupa o prima parte de sezon zbuciumata in care au suferit 3 infrangeri si au inregistrat doua egaluri, toate acestea avand loc in primele 17 etape. Era deja prea mult, in conditiile in care cu doua sezoane in urma triumfau cu o linie de clasament in care aveau doar 2 infrangeri si 4 rezultate de egalitate. Personal nu ma gandeam ca Barcelona mai poate castiga titlul, jocul echipei nu stralucea deloc, Realul era pe val, iar partida din etapa 17 in deplasarea de la Sociedad, pierduta cu 1-0 parea sa adanceasca serios criza Barcelonei. Conflictul dintre Luis Enrique si Messi era tot mai adanc, argentinianul fiind rezerva la acea partida, pe banca luand parte alaturi de el un alt star al echipei, brazilianul Neymar. Enrique a riscat si s-a ars, a pierdut cu 1-0, echipa nu juca nimic, atmosfera in lot era apasatoare, deci era nevoie de o schimbare. Presa internationala a inceput sa speculeze, ca va pleca Enrique, ca va pleca Messi, insa aceste lucruri nu s-au intamplat. In cele din urma se pare ca cei doi au recurs la un compromis, niciunul neavand de castigat din acea situatie, Messi acceptand sa joace in flancul drept al atacului Barcelonei, pentru ai face loc uruguaya-ului Luis Suarez in centru. Multi sustin ca de aici a pornit si conflictul, argentinianul refuzand in prima parte a sezonului sa joace acolo, lucru deloc pe placul tehnicianului.

      A fost momentul de cotitura, deoarece exact de la meciul urmator am vazut un alt Messi, o alta Barcelona, argentinianul fiind alaturi de Neymar si Suarez absolut devastator in partida cu Atletico, castigata de catalani cu scorul de 3-1. De atunci atmosfera la echipa s-a imbunatatit vizibil, Luis Enrique a lasat la o parte experimentele, in tur avand incercari cu diferiti jucatori, iar rezultatele au inceput sa apara. De la celebra partida cu Sociedad, Barcelona a mai disputat 20 de partide, reusind sa castige 18 dintre ele, in celelalte doua inregistrand o remiza si o infrangere. O serie de exceptie care a cuprins si victoria de pe teren propriu cu Real Madrid, partida poate decisiva in economia campionatului. De mentionat si colaborarea excelenta din linia de atac dintre Neymar, Suarez si Messi cei trei avand marele merit pentru returul de exceptie facut de Barcelona, echipa reusind sa se califice si in finala UEFA Champions League. Trio-ul sud-american a fost de neoprit, reusind impreuna pe durata intregului sezon 115 goluri si 46 de assist-uri, cifre absolut impresionante.

      Acest titlu castigat de Barcelona dovedeste ca fara liniste in vestiar, fara intelegere, fara colaborare, fara compromisuri, nicio echipa din lume nu poate reusi. In acest an am vazut, cum o echipa s-a schimbat cu 180 de grade, iar acum moment poate reusi tripla, campionat, cupa, UCL.

Barcelona si Juventus asteptate la Berlin

      Aseara s-a stabilit si cea de a doua finalista a UEFA Champions League, aceasta fiind Juventus Torino, dupa ce cu o zi inainte aflasem ca Barcelona este cealalta formatie care va ajunge la Berlin pe data de 6 iunie.

      Despre Barcelona se cam stia din tur, dupa acel 3-0 cu Bayern pe Nou Camp, insa nemtii au continuat sa spere si parca ne-au facut si pe noi, privitorii neutrii, sa credem ca vom avea o partida cu ceva emotii, in care orice e posibil. Nu a fost insa asa, iar Barcelona hotarase inca de la pauza soarta calificarii, cand conducea cu 2-1, iar Bayern aveam nevoie in acel moment de inca 5 goluri. Bavarezii au mai reusit asemenea ispravi, ne amintim partidele cu Roma, Sahtior si Porto, insa Barcelona e cu totul altceva. Au castigat pana la urma cu 3-2, dar impresia a fost ca Barcelona fiind cu sacii in caruta, a cam redus turatia motoarelor. Chiar daca in Bundesliga defileaza, mie Bayern mi-a lasat impresia, iar aici ma refer la perioada cu Pep Guardiola la timona, ca nu poate, nu are forta de a se bate cu granzii Europei. Imi vin in minte partidele cu City, Real Madrid, iar acum Barcelona. In schimb, daca ne uitam la traseul formatiei catalane, aceasta a depasit in acest sezon pe City in optimi, in sferturi a trecut lejer de PSG (e adevarat, francezii cu multi absenti in partida tur), iar in semifinale, a depasit-o mai usor decat era de asteptat pe Bayern.

      Semifnala de aseara a fost in schimb mult mai diferita, un meci in care ne puteam astepta la absolut orice si nimeni nu cred ca avea o certitudine asupra echipei care va accede in finala. Aceasta senzatie am avut-o nu numai inaintea partidei, dar si in timpul acesteia, cand cele doua formatii au condus pe rand ostilitatile. Juventus a inceput bine, dar odata cu trecerea timpului s-a retras, iar Realul a inceput sa puna presiune, reusind sa deschida scorul dintr-un penalty transformat de Ronaldo. In acel moment fiind pe val si avand si publicul in spate, Real parea de neoprit, iar eu personal, ii vedeam deja calificati, chiar daca sincer nu imi doream sa vad un El Clasico si in finala Champions League. M-am inselat, iar de la cabine a iesit un Juventus mult mai hotarat, in timp ce Real Madrid mi s-a parut, mai ales dupa golul lui Morata de nerecunoscut. Un Morata, crescut de academia Realului si care a adus aminte fanilor blanco de dubla cu Monaco din 2004, cand Morientes, jucator imprumutat chiar de madrileni, a inscris de doua ori, cate un gol in fiecare mansa, contribuind astfel din plin la eliminarea echipei de care apartinea. Desi mai era nevoie de un singur gol pentru a trimite partida in prelungiri, iar timp mai era, Realul parea o echipa fara orizont, fara personalitate, iar cu trecerea timpului mi-a lasat senzatia ca se consoleaza cu gandul eliminarii, chiar daca sansele de a egala nu au lipsit, Bale ratand cea mai mare ocazie a gazdelor.

      Daca imi spunea cineva in toamna ca Juventus va juca finala, ii ziceam ca e nebun, ca e un lucru aproape imposibil, altele fiind favoritele la startul competitiei. E adevarat, au avut si un culoar sa zicem favorabil, dar din dubla cu Real, Batrana Doamna a fost cea care a meritat sa se califice.
      Ce va fi la Berlin, nu cred ca poate sa intuiasca cineva. La prima vedere Barcelona pare favorita, dar a mai pornit ea din aceasta postura si in finalele din 86 cu Steaua si 94 cu Milan, atunci cand Dream Team-ul lui Cruyff pierdea cu un neverosimil 0-4. O finala ramane o finala, iar intr-un asemenea meci nu cred ca mai exista favorita.

Optiunile lui Ancelotti pentru returul cu Atletico

Real Madrid va da piept miercuri cu marea rivala din oras, Atletico Madrid, in returul sferturilor UEFA Champions League, scorul in tur fiind 0-0.

Este stiut deja faptul ca Ancelotti nu se va putea baza in aceasta partida pe trei jucatori extrem de importanti in angrenajul echipei, Marcelo suspendat, Modric si Bale accidentati. Mai mult de atat, tehnicianul italianul, asteapta ok-ul medicilor pentru al putea folosi pe Karim Benzema. In aceste conditii Ancelotti trebuie sa gandeasca intr-un timp record o tactica, un prim unsprezece, o solutie prin care sa reuseasca sa isi invinga omologul de pe cealalta banca si totodata Real Madrid sa obtina accesul in faza urmatoare a competitiei. In conditiile date va fi extrem de greu, mai ales ca in ultimile 7 partide, Real nu a reusit sa o invinga pe Atletico, iar dupa rezultatul din tur, singura optiune pentru madrileni este victoria, sau eventual un scor alb si prelungiri, ceea ce imi e greu sa cred ca se va intampla.

Am citit in prea spaniola ca cea mai mare problema a lui Ancelotti ar fi absenta lui Modric, insa in opinia mea, absenta lui Bale este la fel de importanta. Spun asta pentru ca Modric a absentat destul de mult in acest sezon, asa incat Ancelotti poate gasi solutii pentru inlocuirea croatului, fiind deja familiarizat cu aceasta problema. E adevarat, jocul lui Real este altul cu Modric, insa cum s-a descurcat o lunga perioada fara croat, ar putea sa o faca si acum. In schimb, prin absenta lui Bale, Ancelotti pe langa faptul ca va trebui sa ii gaseasca inlocuitor galezului, poate fi fortat sa schimbe si sistemul de joc din 4-3-3 in 4-4-2. Indiferent de ce sistem va alege, cei sase de la mijloc si atac ar trebui sa fie in mod normal Isco, Kroos, Khedira sau Illara, James, Ronaldo si Benzema. Deci in opinia mea singurul semn de intrebare este la folosirea lui Khedira sau Illara, chiar daca presa spaniola inainteaza si varianta cu Jesse in formula cu 3 atacanti.

Totusi o eventuala trecere la sistemul 4-4-2 pentru partida cu Atletico are partea ei buna. Am observat ca in cele mai bune meciuri din acest sezon a lui Real Madrid, cel cu Barcelona si deplasarea de pe Anfield, Ancelotti a folosit formula 4-4-2, in acea perioada absentand Bale, iar de la mijloc in sus echipa arata asa: Isco, Kroos, Modric, James- Ronaldo, Benzema. Totodata, in aceasta formula, mijlocul lui Ancelotti va putea fi mai puternic si va fi egal numeric, cu cel pe care il va trimite Simeone in teren. Jucand asa, va pierde insa din forta ofensiva, mult mai scazuta fata de ce oferea tripleta BBC. Deci optiunile lui Carlo in privinta asezarii ar fi cele doua prezentate mai sus, cu mentiunea ca poate jongla cu jucatorii pe care le va introduce in teren. Fie 4-3-3 cu un mijloc format din Isco, Khedira, Kroos si atacul Ronaldo, Benzema, James, fie opteaza pentru 4-4-2 cu Isco, Kroos, Khedira, James-Ronaldo, Benzema. La prima varianta prezentata, poate opta si pentru Jese in atac, James retras la mijloc, caz in care ar iesi Khedira din schema.

Peste toate acestea, insa absenta cea mai importanta este cred, cea a lui Marcelo, fapt care chiar il spuneam unui fan blanco dupa ce am vazut ca brazilianul va fi suspendat pentru aceasta partida. Nu am sa discut insa prea mult, deoarece de lipsa brazilianului se stia inca din tur. Acestea fiind spune, ramane sa vedem ce carte prefera italianul, insa cu siguranta, la experienta si la valoarea sa, va face alegerea cea mai buna.

Mai jos cateva imagini cu posibile asezari ale Realului in partida de miercuri:

El Clasico vazut prin ochi de microbist

      Inca din timpul zilei de ieri, cand urma sa se dispute El Clasico, mi-am propus sa imi notez tot ce se intampla important in timpul partidei, pentru a crea un articol cu trairile din acele momente.

      Asa ca inainte cu vreo doua ore de inceperea partidei, sunt prezent pe net, caut prin presa internationala informatii legate de meci si astept sa apara primul XI al celor doua formatii. Retele de socializare imi sunt de mare ajutor si iata ca reusesc sa gasesc si formatiile cu vreo ora inaintea inceperii partidei. Cei doi antrenori apeleaza la urmatorii jucatori: 
      Barcelona: Bravo- Dani Alves, Pique, Mathieu, Alba- Rakitic, Mascherano, Iniesta- Messi, Suarez, Neymar. 
      Real Madrid: Casillas- Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo- Modric, Kroos, Isco- Bales, Benzema, Ronaldo.

Si incepe partida. In chiar primul minut, la un contact cu balonul, Ronaldo este fluierat copios de public. Cred ca acest lucru il va ambitiona. Primul moment important al partidei se petrece in minutul 12, cand dupa o centrare venita de la Benzema, Ronaldo trimite balonul in bara. Observ ca Barca desi are mingea, nu reuseste sa creeze pericol. Realul in schimb poate fi foarte periculoasa pe contraatac, mai ales pe partea stanga, unde Marcelo creaza superioritate cand madrilenii au mingea. Minutul 19 si Nou Camp erupe. Messi centreaza dintr-o lovitura libera lateral stanga, iar Mathieu trimite cu capul balonul in plasa, chiar de langa Ramos, poate cel mai bun om al madrilenilor la fazele fixe. Minutul 30 Neymar rateaza o ocazie rarisima, iar pe contraatac Ronaldo inscrie, scorul devenind astfel 1-1 in loc de 2-0. Dupa golul marcat Real controleaza partida, iar in minutul 39, Benzema centreaza de pe partea stanga, Cristiano deviaza pe spate, iar Bale impinge balonul in plasa. Scorul ramane insa 1-1, tusierul ridicand fanionul, Ronaldo se afla in ofsaid. Minutl 43 ROnaldo trimite violent catre poarta adversa, insa Bravo impinge balonul peste poarta. Din cornerul rezultat, Realul isi creaza o noua sansa, insa Bale trimite din opt, noua metri pe langa poarta. Barcelona pare de nerecunoscut, apararea avansata a Realului punnand mari probleme catalanilor pe faza de constructie. Marcelo pare neobosit, arand efectiv partea stanga pe toata durata primei reprize, care se incheie cu scorul de 1-1. Raportul marilor ocazii este favorabil Realului, care conduce cu 5-2.

Se reia partida. Prima ocazie a reprizei secunde apartine tot albilor, dar sutul lui Benzema din interiorul careului este respins de Bravo. Minutul 55, Suarez primeste o pasa lunga de la Dani Alves, scapa de marcajul lui Pepe si trimite pe coltul lung, nu foarte puternic, insa Casillas, prins pe picior gresit nu reuseste sa intervina. Barca-Real 2-1. Spiritele par tot mai incinse, iar impresia mea este ca pana la final se va lasa cu eliminari. Minutul 65, observ ca jocul devine tot mai fragmentat, multe intreruperi, faulturi, simulari. Minutul 67, Neymar isi insira cativa adversari, dar trage din 15 m peste poarta. Realul pare apasata de golul primit si nu mai reuseste sa isi creeze ocazii. Minutul 73 Messi scapa perpendicular pe poarta, dar sutul trimis de argentinian trece putin pe langa bara din dreapta lui Casillas. Dupa un minut Neymar rateaza si el o buna ocazie trimitand pe langa poarta din interiorul careului. De 20 de minute Barca controleaza jocul. Minutul 77, Messi rateaza inca o ocazie pentru Barcelona. Imi vine in minte o vorba celebra in fotbal, “ocaziile se razbuna”. Nu imi trece bine gandul prin cap si Benzema trimite periculos, mingea este deviata, iar Bravo scoate cu un ultim efort in corner. Intre timp s-au operat cateva schimbari in cele doua formatii, dar se joaca atat de alert incat nu reusesc sa imi notez. Minutul 84 Suarez isi intoarce un adversar in careu, dar trimite pe langa poarta. Iasa Neymar in aplauzele publicului si intra Rafinha. Noua ocazie Barcelona in minutul 86, un doi Alba-Messi, dar fundasul stanga nu reuseste sa-l invinga pe Casillas. Noua ocazie a lui Messi, dar acesta il tinteste pe Casillas. Se intra in prelungiri, 3 minute aratate de la margine. Fluier final, Barcelona castiga cu 2-1 in fata unui Real de nerecunoscut in repriza secunda, dupa ce in prima repriza madrilenii au evoluat incantator.

Victorie meritata a catalanilor, care se distanteaza la 4 puncte de rivala din Madrid si pare favorita in lupta pentru titlu. Totusi, parca am mai vazut acest film in urma cu cateva etape, atunci cand Realul avea la fel un avans de 4 puncte in fata catalanilor, insa in doar cateva runde situatia s-a rasturnat. Personal, cred ca pana la final se pot intampla multe, iar campionatul e departe de a fi jucat.