Cum a fost ucis "catenaccio"

     

Jock Sein langa cele 3 trofee castigate in 1967

      Pe 25 mai, 1967, pe Estadio Nacional din Lisabona, Inter Milano avea sa de-a piept cu puternica formatie scotiana Celtic Glasgow in finala Cupei Campionilor Europeni. Italienii castigasera doua din ultimele trei trofee ale competitiei si era o forta in Europa. Toate acestea datorita lui Helenio Herrera si a inventiei sale numite catenaccio (a fost inventat mai devreme, dar Herrera la dus la perfectiune). Mai pe inteles, acest stil de joc era o formula ultra defensiva, in care 3 fundasii luau in marcaj foarte strans atacantii adversi, iar in spatele lor un "libero", care avea rolul de a intercepta orice minge trecea de cei din fata lui. In felul acesta Inter devenise doi ani la rand campioana Europei, in 1964 si 1965, urmand sa lupte pentru cel de al treilea trofeu din vitrina. In contradictie, pe cealalta banca, statea un antrenor cu conceptii total opuse, Jock Stein fiind un adept al stilului ofensiv.

      Cum s-au calificat echipele:

Celtic Glasgow: 2-0(acasa) si 3-0(deplasare) cu FC Zurich, 3-1 (d) si 3-1(a) cu FC Nantes, 0-1 (d) si 2-0 (a) cu FK Vojvodina, 3-1 (a) si 0-0 (d) cu Dukla Praga.

Inter Milano: 1-0 (acasa) si 0-0 (deplasare) cu Torpedo Moscova, 2-1 (a) si 2-0 (d) cu Vasas, 1-0 (a) si 2-0 (d) cu Real Madrid, 1-1 (a), 1-1 (d) si 1-0 (pe teren neutru) cu TSKA Sofia.

      Italienii erau marii favoriti ai finalei, avand pe banca cel mai valoros antrenor al vremii, aveau cativa internationali de mare valoare, Burnich, Facchetti, Mazzola sau Domenghini. In plus era foarte greu sa ii marchezi gol acelui Inter, iar pe contraatac era o echipa letala. La scotieni, lipsea cel mai important om al lor, Joe McBride, dar cu toate astea Celtic era decisa sa scrie istorie, avand ocazia sa devina prima echipa britanica, care ar reusi sa castige cel mai important trofeu european. Inaintea partidei Jock Stein avea sa spuna: "Vom ataca asa cum nu am mai facut-o niciodata".

      Formatiile de start:

Celtic: Simpson- Craig, McNeill (c), Clark, Gemmell- Murdoch, Auld- Johnstone, Chalmers, Wallace, Lennox.

Inter: Sarti- Picchi (c), Burnich, Guardieri, Fachetti- Bedin, Mazzola, Bicicli- Domenghini, Cappellini, Corso.

      Facchetti si compania au inceput in forta, iar Mazzola a deschis scorul inca din minutul 7, in urma unei lovituri de la 11m. Cum era de asteptat, din acel moment Inter-ul s-a retras, iar acest lucru i-a fost pana la urma fatal. Asa cum promitea inaintea partidei antrenorul lor, scotienii au atacat cum nu au mai facut-o vreodata pornind un adevarat asediu la poarta lui Sarti. Desi au ratat ocazii mari, scorul la pauza 0-1. In repriza secunda elevii lui Herrera au continuat sa se apere, de cele mai multe ori chiar in 9 oameni, dar pana la urma zidul a cedat. Prima data in minutul 63, cand Gemmel a reusit sa il invinga pe bravul Sarti cu un sut de la 25 de metri. Celtic a continuat sa atace, iar Chalmers a inscris in minutul 84 golul unei victorii mult asteptate si meritate a scotienilor. De mentionat ca din minutul 7 cand au deschis scorul, italienii nu au mai avut nicio ocazie, cedand initiativa in totalitate echipei adverse. Tocmai din aceste motive, multi au considerat acest succes, o victorie a fotbalului, aproape toata presa vremii aplaudand triumful scotian, sau poate esecul lui Herrera.
      La capatul acelui sezon, Celtic a reusit tripla intrand definitiv in istoria fotbalului european. Pentru Inter, specialistii vemii au considerat ca acel meci a fost inceputul sfarsitului unei perioade de succes.

Klopp for The Kop

      Ceea ce in vara parea doar o iluzie, iar aici ma refer in special la asteptarile fanilor lui Liverpool, zilele acestea a devenit realitate. Jurgen Klopp este noul antrenor a lui Liverpool, acesta semnand la finalul saptamanii un contract pe trei ani cu gruparea din orasul Beatles-ilor. Germanul l-a inlocuit pe Brendan Rodgers, acesta fiind demis in urma rezultatelor slabe inregistrate in ultima perioada. Putina lume isi imagina ca fostul tehnician al Borussiei va ajunge pe Anfield, mai ales ca a fost curtat intens in vara acestui an, cea mai importanta oferta vehiculata in presa avand-o de la Real Madrid. Cred ca refuzul lui Klopp in acest caz s-a datorat conditiilor de munca la un asemenea gigant. In primul rand presiunea, se stie ca la Real se asteapta rezultate imediate, colaborarea cu presedintele, care uneori poate fi dificila, iar cel mai important in opinia mea, lotul de jucatori. Un lot foarte valoros, dar plin de vedete, de jucatori capriciosi, cu personalitate puternica, iar Klopp nu a fost obisnuit sa lucreze in aceste conditii. E adevarat, putea fi o mare oportunitate, ar fi putut avea succes, dar pe de alta parte, in cazul unui esec, probabil totul se spargea in capul lui, iar atunci ar fi fost si mai greu. S-a mai vehiculat si varianta Bayern, Klopp urmand sa preia echipa la finalul sezonului, insa, poate satul sa astepte, sau din aceleasi considerente ca si in cazul Realului, acesta a refuzat.

      A trecut vara, Klopp si-a continuat vacanta si a asteptat momentul oportun pentru a prelua o echipa. Ceea ce ma surprinde este faptul ca a preluat-o din mers, mai ales ca erau voci care sustineau ca ar fi avut aceasta oferta de la Liverpool inca din vara, dar si acestea sunt doar speculatii. Sa mai recunoastem si ca Liverpool nu mai este ce a fost odata, iar cand poti antrena Realul, dar tu alegi sa mergi pe Anfield, atunci surprinzi multa lume. Totusi sa vedem si ce l-ar fi putut duce pe Klopp la aceasta decizie. In primul rand este stiut faptul ca tehnicianului german ii place sa construiasca echipe, sa isi creioneze singur lotul, sa aiba un plan pe termen lung. Ii place sa promoveze jucatori tineri, sa lucreze cu ei, sa ii creasca, iar la Liverpool de asa ceva nu duce lipsa. A mai fost convins si de istoria lui Liverpool, de spritul care domneste pe Anfield, de suporteri, pe care i-a asemanat cu cei de la Dortmund, de The Kop care de asemenea a fost asemanata cu "Zidul galben". Cred ca Jurgen Klopp iubeste acest gen de echipe, se simte confortabil intr-o asemenea atmosfera. Sunt sigur ca pe Anfield, va fi la fel de iubit ca si la Dortmund, toata suflarea vazandu-l pe Klopp omul perfect pentru banca lui Liverpool. Am vazut la conferinta de presa si in celelalte interviuri un om fericit, radiind parca de bucurie, dand senzatia ca asteapta de o viata aceasta oportunitate, ceea ce ma face sa cred ca nu a fost vreodata aproape de Real, Bayern sau alt colos al fotbalului mondial.
      Klopp nu este garantia succesului, cum nu a fost nici Mourinho la Real Madrid, cum nu este nici Pep la Bayern (aici ma refer la performantele din Champions League), nici Pellegrini la City, nici Van Gaal la United. Nimeni nu poate spune cu certitudine ca Liverpool va avea rezultate cu tehnicianul german, dar nici ca acest mariaj va fi un esec. Doar timpul ne poate da raspunsul la aceste ganduri. Ce stim este ca Jurgen Klopp  "mananca fotbal pe paine", este dedicat 100% acestei meserii, iubeste ceea ce face, are charisma, este un inovator, un tehnician inventiv, iar rezultatele obtinute cu Borussia, o echipa fara busola in momentul sosirii lui pe banca tehnica, ne face sa credem ca va atinge marea performanta si de aceasta data. Cu siguranta asteptarile sunt mari, Klopp fiind vazut drept salvator, insa ca sa poate reusi cu siguranta are nevoie de timp. Nu cred ca i se pot cere rezultate imediate, gen lupta pentru titlu inca din acest sezon, chiar si o clasare in primele patru parand in acest moment un obiectiv foarte greu de atins. Cel mai probabil acesta ar putea fi un sezon de sacrificiu, abia urmatorul sa fie unul in care cormoranii sa se bata la "big four". De o lupta la titlu s-ar putea vorbi probabil doar din sezonul 2017-2018, moment in care Klopp ar putea avea format un lot asa cum isi doreste, cu o filozofie de joc proprie, un angrenaj uns si functionabil.

      Ramane de vazut cum va decurge si relatia cu celebrul "consiliu de transferuri", care cam decide in mare cine vine si pleaca de pe Anfield. In mod normal, daca ti-ai adus un antrenor pe care l-ai dorit atat de mult, atunci trebuie sa ai incredere in el si sa-i dai mana libera. Dar aceste lucruri sunt sigur ca au fost discutate si bine puse la punct inainte de a se bate palma. Klopp este ca orice neamt foarte calculat si nu cred ca ar fi lasat un asemenea aspect la voia intamplarii.
      Despre formule de joc si abordare tactica nu vreau sa vorbesc prea mult, lasand acest lucru in seama specialistilor, insa nu cred ca se va jongla cu sistemele atat de mult cum a facut-o predecesorul sau. Nu cred nici ca va schimba posturile unor jucatori de la o partida la alta. In opinia mea Klopp va incerca sa isi formeze o formula de baza incercand sa foloseasca jucatorii pe postul pe care dau cel mai bun randamend. La Dortmund a fost adeptul unui 4-2-3-1 pe cred ca il va pune in practica si pe Anfield. Pe linia de fund poate jongla in mai multe feluri, insa la mijloc cel mai probabil se va baza pe un cuplu ales intre Can-Henderson-Milner. In fata celor doi se poate folosi o linie formata cel mai probabil din Coutinho-Sturridge-Firmino, iar in fata poate juca Benteke. In linia de trei mai poate fi folosit si Ibe, un tanat promitator, pe care cu siguranta Klopp se va baza in viitor, Sturridge sa treaca varf, iar Benteke pe banca. Se poate insa din iarna sa se schimbe totul, banuiala tuturor fiind aceea ca vor fi aduse nume noi inca din aceasta pauza competitionala.
      Klopp este cu siguranta cea mai buna alegere pe care o puteau face conducatorii de pe Anfield. Ca va confirma sau nu ramane de vazut, dar cand aduci unul din cei mai valorosi antrenor ai momentului, nu se poate spune ca ai facut alegerea gresita. As mai adauga si faptul ca este o importanta lovitura de imagine data de cormorani, dupa perioada Benitez numele aduse pe banca tehnica nefiind foarte sonore. Cu siguranta va conta pe viitor si in vederea transferurilor, lumea fotbalului din Anglia  repetand in dese randuri ca este mult mai greu sa aduci jucatori de valoare cand numele mangerului este Rodgers, fata de nume cum sunt Wenger, Mourinho sau Van Gaal. Totodata sosirea charismaticului antrenor german in Premier League, este un plus pentru competie, atat din puct de vedere valoric cat si al spectacolului.

       Mai jos cateva dintre declaratiile lui Jurgen Klopp la sosirea pe Anfield:

    "Aș vrea să mulțumesc oamenilor care o conduc pe Liverpool pentru faptul că au avut încredere în mine și în echipa mea. Sunt foarte entuziasmat de această provocare și abia aștept să încep munca aici. Vreau să-mi pun în aplicare ideile mele despre fotbal la Liverpool.

Voi miza pe un joc foarte rapid și pe o agresivitate pozitivă. Echipele mele trebuie să alerge mult și să pună presiune în fiecare meci. În plus, la fiecare partidă, jucătorii trebuie să încerce să-și atingă limitele"

   "Liverpool are suporteri extraordinari, iar Anfield este renumit pentru acest lucru. La meciurile lui Liverpool, atmosfera este cu adevărat fabuloasă. Mi-aș dori să am o relație excelentă cu acești fani și să le oferim momente cât mai bune. Să ne ajutăm unii pe alții și să avem aceleași obiective".

      "Eu nu sunt The Special One, ci The Normal One. Noaptea trecută am semnat contractul, iar în această dimineață m-am trezit și iată că sunt managerul lui Liverpool. În patru ani, eu cred că am putea câștiga campionatul. Dacă nu reușesc acest lucru, atunci voi pleca în Elveția"

Primul trofeu european castigat de "padurari"

Sezonul premergator:

La sfarsitul sezonului 1977-1978 Nottingham Forest avea sa se incoroneze cu titlul de campioana a Angliei. Padurarii devansau in clasament pe Liverpool, nimeni alta decat campioana en-titre si in acelasi timp regina Europei. Avansul la final era de 7 puncte, iar noua campioana incheia sezonul fara infrangere. Pentru a se intelege mai bine proportile succesului obtinut de elevii lui Brian Clough,  trebuie mentionat faptul ca Nottingham castigase titlul din postura de nou promovata. Astfel, alaturi de cormorani urma sa reprezinte Anglia in competitia europeana numarul unu, Cupa Campionilor Europeni.

Drumul european.

Se anunta o campanie dificila, la startul competitiei luand parte echipe de renume, iar aici as mentiona pe Real Madrid, Liverpool, Juventus sau FC Koln. Brian Clough avea la dispozitie un lot valoros, insa jucatorii cheie erau legendarul portar englez Peter Shilton, fundasul dreapta Viv Anderson, mijlocasul Martin O'Neill, atacantul Trevor Francis (primul britanic transferat pentru un milion de lire) si trio-ul scotian  format din fundasul Kenny Burns, mijlocasul Archie Gemmil si aripa John Robertson. Nottingham nu a fost prea norocoasa la tragerea la sorti, urmand sa intalneasca inca din primul tur detinatoarea trofeului si totodata rivala din campionat FC Liverpool. In prima mansa padurarii aveau sa castige cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Birtles si Barett, devenind astfel favoriti la calificare. In retur Liverpool nu a reusit sa intoarca si astfel Nottingham trecea in turul urmator eliminand detinatoarea trofeului, asta dupa ce ii suflase si titlul in competitia interna. Deja nu mai era un foc de paie, Nottingham trebuia luata in seama.

Au urmat optimile, unde britanicii au intalnit campioana Greciei, AEK Atena, echipa de care a trecut marcandu-i 7 goluri in dubla mansa, 2-1 la Atena si 5-1 in returul din Anglia. In sferturi sortii le-au fost favorabili, iar Grashoppers Zurich avea sa plece din Anglia cu 4 goluri primite, marcand o singura data. Dupa rezultatul din prima mansa, returul din Elvetia era doar o simpla excursie pentru padurari, partida incheindu-se nedecis, 1-1, iar campioana Anglia ajungea in semifinalele competitiei. Deja era o performanta de neimaginat pentru un club care in urma cu doi ani era in liga secunda engleza.

Din acest moment se putea intampla orice, in urne ramanand Nottingham, Austria Viena, Malmo si FC Koln. Zeita Fortuna a fost dura cu elevii lui Clough, FC Koln fiind ultimul obstacol in drumul catre finala. Mansa tur a avut loc pe City Ground din Nottingham, iar cei prezenti au avut parte de un adevarat spectacol. Belgianul Van Gool a deschis scorul pentru tapi in minutul 6. Internationalul german Dieter Muller avea sa dubleze avantajul oaspetilor in minutul 20 si toata lumea vedea in fata ochilor sfarsitul frumoasei aventuri europene. Birtles nu este de acord si reduce din diferenta in minutul 28. Echipele intra la cabine scorul fiind 1-2. In repriza secunda gazdele au o revenire spectaculoasa si intorc rezultatul prin reusitele lui Bowyer (53) si Robertson (63). Nemtii insa dau dovada ca nu se dau batuti niciodata si reusesc sa egaleze in minutul 85 prin Okudera. Partida se incheie 3-3, calificarea urmand sa se decida in returul din Germania. Meciul retur este total opus primului “episod”din punct de vedere al spectacolului, iar “rosii” se impun la limita, 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Bowyer in minutul 65, obtinand astfel biletele pentru finala de la Munchen.

Finala:

Adversara din finala a celor de la Nottingham urma sa fie FF Malmo, campioana Suediei. In drumul spre finala, nordicii au eliminat pe AS Monaco 0-0(a) si 1-0(d), Dinamo Kiev 0-0(d) si 2-0(a), Wisla Cracovia 1-2(d) si 4-1(a), iar in semifinale 0-0(d) si 1-0(a) cu Austria Viena. De observat faptul ca Malmo a primit goluri doar de la campioana Poloniei, in rest niciuna din celelalte adversare, 3 la numar, nu au reusit sa perforeze poarta suedezilor.

Fara a lua din meritele doua finalistelor, trebuie sa recunoastem ca acestea au beneficiat si de circumstante favorabile, doua dintre favorite impiedicandu-se inca din primele faze ale competitiei, Juventus fiind eliminata chiar din primul tur de Glasgow Rangers, iar Real Madrid  a fost scoasa din lupta, am putea spune surprinzator de Grashoppers.

Olympiastadion din Munchen era gazda acestei finale, 68000 de spectatori fiind prezenti in tribune. Din pacate pentru spectacol, Malmo a abordat o tactica defensiva, retragandu-se in aparare si asteptand adversarul. Totusi, atractia finalei avea sa fie Trevor Francis, omul adus pentru un milion de lire urmand sa-si faca debutul in cupele europene chiar in finala Cupei Campionilor Europeni. Campioana Suediei a reusit sa faca fata presiunii doar pana in finalul primei reprize, cand John Robertson, una din cele mai bune extreme a momentului a luat o actiune pe cont propriu, a trecut de doi adversari pe partea stanga si a centrat pentru Trevor Francis, care se demarcase in careul advers. 

Atacantul padurarilor, “omul de un milion de lire” a reusit sa trimita printr-o lovitura de cap balonul in plasa, scorul devenind 1-0 si rasplatindu-i astfel increderea managerului Brian Clough. Repriza secunda a continuat in aceeasi nota, britanicii ratand inca doua ocazii bune de a marca, in timp ce suedezii nu au dat niciun moment senzatia ca ar avea puterea sa egaleze si sa revina in joc. Finala se incheie cu victoria lui Nottingham, padurarii rasturnand toate calculele hartiei si castigand mult ravnitul trofeu, devenind echipa momentului in Europa.

Formatiile de start:

     Nottingham Forest: 1.Shilton- 2.Viv Anderson, 5.Lloyd, 6.Burns, 3.Clark- 7.Francis, 6.McGovern (cpt), 8.Bowyer, 11.Robertson- 9.Birtles, 10.Woodcock.

Antrenor: Brian Clough

     FF Malmo: 1.Moller- 2.R Andersson, 4.Jonsson, 5.M Anderson, 3.Erlandsson- 8.Pritz, 6.Tapper, 7.Ljungberg, 11.Kinnvall- 10.Cervin, 9.Hansson.

Antrenor Bob Houghton

     Despre Brian Clough putem spune pe buna dreptate, ca este artizanul acestei imense realizari, fiind cel care a luat echipa din liga secunda, a construit-o dupa cum a vrut si a dus-o pe cele mai inalte culmi ale succesului. Este considerat unul dintre cei mai priceputi manageri din istoria fotbalului englez, fiind un adevarat vizionar, un geniu.

     Aceasta a fost povestea primului trofeu european castigat de Nottingham Forest.

La multi ani, Francesco Totti !!!

      "Marele meu regret este ca nu am reusit sa il transfer pe Francesco Totti. Am fost in discutii avansate cu AS Roma, dar in final Francesco a decis sa ramana pentru ca este prea atasat de acel club." Cam asa suna o declaratie a lui Florentino Perez legata de legenda Romei. La randul sau Totti avea sa declare urmatoarele in privinta acestui subiect: "Daca ar fi fost sa aleg Madridul, as fi castigat 3 Ligi ale Campionilor si poate Balonul de Aur. Dar sunt fericit de alegerea facuta, singurul meu regret fiind acela ca nu am castigat mai multe campionate cu AS Roma".

      Totti a ajuns la 39 de ani, avand 23 de sezoane disputate in tricoul Romei, dar a ramas in palmares cu un singur titlu de campion al Italiei cu AS Roma. A tot amanat retragerea, probabil in speranta ca va mai reusi odata aceasta performanta. In primul sezon cu Rudi Garcia pe banca, capitolinii au dat senzatia ca au aceasta forta, insa inconstanta in rezultate si un adversar Juventus mult mai puternic au zdruncinat sperantele fanilor si a lui Totti de a-si indeplini aceasta dorinta. De mentionat ca dupa titlul castigat in 2001, Totti nu a fost departe de a repeta performanta, terminand cu AS Roma pe pozitia secunda de alte 8 ori. In schimb a castigat a doua competitie nationala ca importanta, Cupa Italiei de 5 ori.
      Nu de putine ori avem senzatia ca unii jucatori meritau mai mult decat au primit de la zeul fotbal. Este si cazul lui Totti, personal cred cu tarie ca legendarul capitan al Romei merita mai mult. Ma refer aici la trofee individuale sau cu echipa. Ar fi reusit mai mult daca s-ar fi transferat la o echipa mai mare? Cu siguranta ca da. Aici nu fac referire la numarul de goluri, avand 300 de reusite pentru Roma in 746 de aparitii, dar cu siguranta putea avea mult mai multe trofee castigate in lunga sa cariera.

      Totusi, Francesco are in palmares un titlu mondial cu nationala Italiei, performanta care poate compensa toate celelalte lipsuri din cariera sa. Sa ridici trofeul mondial deasupra capului, in tricoul nationalei tarii tale, este probabil tot ce si-ar dori mai mult un fotbalist. Mai jos un videoclip cu momentele de magie ale lui Francesco Totti.

Arde Londra !!!

     

      Astazi se disputa derby-ul Londrei intre Chelsea si Arsenal. Chiar daca in mod traditional derby-ul acestui oras este considerat cel dintre Arsenal si Tottenham, in ultimii 10-15 ani Chelsea a devenit o forta pe plan intern si international, iar o intalnire intre albastrii si tunari este la ora actuala mult mai incinsa. In plus  exista o mare rivalitate si pe banca tehnica a celor doua echipe, unde ii avem fata in fata pe Jose Mourinho si Arsene Wenger, manageri care sa o spun pe cea dreapta, nu se iubesc prea mult.

      Partida cu Arsenal este un bun prilej pentru elevii lui Mourinho de a demonstra ca rezultatele din startul acestui sezon au fost doar accidente, fiind totodata un posibil punct de pornire pentru ascensiunea catre partea superioara a clasamentului. Portughezul are insa cateva probleme de lot, cea mai importanta in opinia mea fiind absenta lui Courtois, dar si cea a lui Willian. Sub semnul intrebarii sunt puse si numele lui Oscar, Ramires, Pedro sau Falcao. De cealalta parte, Arsene Wenger se confrunta cu absente mai vechi, care nu influenteaza in mod deosebit alcatuirea formatiei de start, Wilshere, Welbeck si Rosicky fiind jucatorii pe care francezul nu se poate baza.

      Marea intrebare care ne-o putem pune este cum va aborda Mourinho aceasta partida. Chelsea este obligata sa castige, motiv pentru care ne putem astepta la un joc ofensiv. Totusi Mourinho foarte rar incepe in acest fel partidele, asteptand mai degraba precaut desfasurarea partidei, aparandu-se agresiv, iar pe eventuale greseli ale adversarului sa dea lovitura. Cert este ca albastrii nu isi mai pot permite in acest moment niciun pas gresit, avand deja 3 infrangeri in 5 etape, tot atatea cate au suferit intreg sezonul trecut, cand au si castigat titlul de campioni. Arsenal este o echipa combinativa, careia ii place posesia, dar cu o organizare defensiva bine pusa la punct in fata (vezi meciul cu West Ham), poate avea reale probleme. Apararea poate fi punctul slab al tunarilor, mai ales ca au in fata o linie de atac, care intr-o zi buna poate fi devastatoare. Personal sper sa vad un meci cu multe goluri, nu de putine ori cele doua formatii oferindu-ne intalniri deosebit de spectaculoase.

      Sa vedem cum ar putea arata formatiile pe care le vor trimite in teren cei doi experimentati si valorosi tehnicieni:

Chelsea: Begovic- Ivanovic, Terry, Zouma, Azpilicueta- Matic, Fabregas- Ramires, Oscar, Hazard- Costa.

Arsenal: Cech- Bellerin, Gabriel, Koscielny, Monreal- Coquelin, Casorla- Ramsey, Ozil, Sanchez- Walcott.

Partida va incepe la ora 14.45, iar iubitorii fotbalului din Romania o pot urmari in direct pe Eurosport.

Asteptarea a luat sfarsit, incepe BPL !!!

     

      Astazi incepe o noua editia a campionatului englez de fotbal, sau mai bine zis in doar cateva ore. Desi timpul in care trebuie sa ma incadrez este foarte scurt vroiam doar sa fac o mica trecere in revista a favoritelor la locurile fruntase.
      Chiar daca nu sunt fan, favorita la castigarea titlului o vad si in acest sezon tot pe Chelsea. Desi nu a facut transferuri spectaculoase, mi se pare cea mai echilibrata echipa, avand jucatori de mare valoare in toate compartimentele. Nu acelasi lucru se poate spune de rivalele sale. Arsenal, Liverpool si Manchester mi se par echipe inca vulnerabile in defensiva si chiar daca au transferat masiv in aceasta vara (aici ma refer la Liverpool si Manchester) nu s-au pus la punct in acel compartiment.  E adevarat ca de la mijloc in sus s-au intarit serios, dar ca sa castigi un campionat ai nevoie si de o defensiva puternica. Mai mult de atat, la Manchester cred ca se va vedea o oarecare lipsa de omogenitate, mai ales in primele etape. Acestea sunt cateva din motivele pentru care principala contracandidata a lui Chelsea in lupta pentru suprematie, in opinia mea este Manchester City. Cetatenii au reusit doua transferuri importante, Sterling si Delph fiind singurii noi veniti care vor intra probabil in primul XI. Abia apoi o vad implicata in lupta pe Arsenal, care are un atu important prin aducerea lui Cech, Manchester United si Liverpool. Sa nu uitam nici de Tottenham, care an de an isi propune o clasare in primele 4, insa in acest sezon pare mult mai greu decat in precedentele. Mai jos un prim XI tip al celor 6 formatii mentionate mai sus:

Chelsea (4-2-3-1): Courtois- Ivanovic, Terry, Cahill, Azpilicueta- Matic, Fabregas- Willina, Oscar, Hazard- Costa

Manchester City (4-2-3-1): Hart- Zabaleta, Kompany, Mangala, Kolarov- Toure, Delph- Nasri, Silva, Sterling- Aguero

Arsenal (4-2-3-1): Cech- Bellerin, Mertesacker, Koscielny, Monreal- Ramsey, Coquelin- Sanchez, Ozil, Cazorla- Giroud

Manchester United (4-2-3-1): De Gea- Darmian, Smalling, Blind, Shaw- Schweinsteiger, Schneiderlin- Mata, Depay, Young-Rooney

Liverpool (4-2-3-1): Mignolet- Clyne, Skrtel, Lovren, Gomez- Can, Henderson- Milner, Firmino, Coutinho- Benteke

Tottenham (4-2-3-1): Lloris- Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose- Mason, Bentaleb- Lamela, Eriksen, Chadli- Kane

Adio Manchester, bun gasit Paris !

      Inevitabilul s-a produs si Di Maria a plecat de pe Old Trafford, cu destinatia Paris. Era de asteptat ca argentinianul sa o paraseasca pe United, dupa ce a facut un sezon modest pentru diavoli. Cred ca ambele parti si-au dorit aceasta despartire produsa totusi destul de repede, dupa doar un an. El nu era foarte fericit la Manchester, iar cei de acolo erau nemultumiti prestatiile lui. Probabil si asteptarile au fost mari, mai ales cand ne uitam la suma platita pentru argentinian vara trecuta. De fapt Di Maria a devenit odata cu transferul la PSG cel mai scump jucator din istoria fotbalului, daca tinem cont de sumele cumulate platite pentru el, fiind pe locul 1 intr-un astfel de top. Dar sa revenim la prestatiile lui de la United. 

      Adus cu surle si trambite toata lumea astepta de la Di Maria sa fie omul decisiv, sa decida meciuri, sa intoarca rezultate si de ce nu, sa aduca titlul pe Old Trafford. Fusese declarant omul finalei castigate de Real Madrid la Lisabona si facuse un mondial bun, ajungand cu nationala tarii sale pana in finala. Nu a fost deloc asa, iar prestatiile mai putin bune ale lui Di Maria se pot pune si pe seama evolutiei intregii echipe. Se stie ca daca echipa nu te ajuta, nici tu nu poti sa oferi foarte mult. O alta vina a jocului prestat de argentinian cred ca apartine in mare masura si lui Van Gaal, olandezul plimbandu-l pe absolut toate zonele terenului de la mijloc in sus si mai mult, in sisteme de joc schimbate de la un meci la altul. Probabil la un moment dat nici Di Maria nu mai stia ce trebuie sa joace.

Peste toate astea are si argentinianul vina lui, in 

final el fiind cel care intra pe teren si nimeni altcineva. Am auzit si am citit multe lucruri nu foarte placute despre caracterul jucatorului, dar ma abtin de la aceste comentarii din cauza ca nu am toate datele pentru a-mi forma o opinie. Posibil si acest aspect sa il fi tras in jos.

       Transferul la PSG poate fi o noua oportunitate de a demonstra ca sezonul precedent a fost doar un accident si ca Di Maria este altul, ca este cel de la Madrid. Depinde doar de el. Daca va dezamagii si aici, atunci cariera lui va intampina dificultati. De vazut si unde va fi jucat de Blanc, stiindu-se faptul ca tehnicianul francez este fidel sistemului 4-3-3 si nu a dat vreodata semne ca l-ar schimba. A preferat sa il joace pe Cavani in flanc decat sa renunte la ideile sale. Di Maria este un jucator de ultima pasa, in ultimul sezon jucat pentru Real Madrid reusind 22 de assist-uri, fiind probabil si cel mai bun al carierei sale.

In mijlocul lui Blanc ii va fi greu sa joace, PSG folosind mai tot timpul acolo 3 jucatori cu profil defensiv, ori Di Maria nu sta prea bine la acest capitol. Probabil va fi folosit la inceput in linia de 3 din fata, alaturi de Cavani si Ibrahimovic, dar am impresia ca va fi o pozitie cam avansata pentru stilul de joc al lui Di Maria. Ramane de vazut. Personal,am mai spus-o si in trecut, cel mai bun sistem la jucatorii pe care ii are PSG ar fi 4-4-2, iar acum, odata cu venirea lui Di Maria sunt si mai convins ca aceasta ar fi cea mai buna varianta, urmand ca noul sosit si Lucas Moura sa joace in flancuri, Matuidi si Veratti in centru, iar Cavani si Ibrahimovici in atac. Ma indoiesc insa ca Blanc va proceda asa, iar de acest lucru ne putem convinge inca din aceasta seara, cand parizienii vor debuta in noul sezon impotriva celor de la Lille. In incheiere as mai adauga ca odata cu acest transfer, senzatia mea este ca aventura lui Ibrahimovic pe Parc des Princes se apropie de final, iar cel tarziu in iarna se va indrepta spre o alta echipa.

Juventus in sezonul 2015-2016

     

      Una dintre cele mai active formatii pe piata transferurilor in aceasta vara este campioana Italiei si finalista UCL, Juventus Torino. Italienii s-au miscat bine la capitolul achizitii, dar au pierdut si cateva piese de baza din angrenajul folosit de Conte in ultimele sezoane si perfectionat de Allegri in precedentul. Cea mai importanta pierdere este in opinia mea este cea a lui Arturo Vidal, mai ales ca nu a fost adus un inlocuitor pe masura, insa era de asteptat ca Juventus sa se desparta de unul dintre cei doi mijlocasi, Vidal sau Pogba, pentru a-si putea acoperi o parte din cheltuieli. Din linia mediana Juventus l-a pierdut si pe Andreea Pirlo, plecat pentru un final de cariera linistit dincolo de ocean. Tevez, omul decisiv in parcursul reusit de Batrana Doamna in UCL, a plecat si el in tara natala la Boca Juniors, echipa sa de suflet. De mentionat plecarea lui Ogbonna si cedarea definitiva a lui Berardi, cel din urma nefacand oricum parte din lot nici in sezoanele precedente.

      La capitolul sosiri Juventus a bifat cateva nume extreme de sonore, iar aici i-as aminti pe Mandzukic, Dybala, Zaza, Pereyra adus definitiv de la Udinese, Khedira si Neto. Daca privim cu atentie putem observa ca a fost intarita indeosebi linia de atac, primii patru mentionati mai sus fiind cu totii jucatori de profil ofensiv. E clar faptul ca Juventus nu avea probleme in acel compartiment, mai ales ca il mai au in lot si pe Morata, spaniolul avand un randament excelent in partea a doua a sezonului trecut. Celalalt spaniol din linia de atac, Llorente, cel mai probabil va pleca, sansele de a mai prinde in loc de titular in acest moment fiind minime. La mijloc, unde a ramas golul cel mai mare a fost adus Khedira, fostul jucator al Realului fiind considerat exact implantul de care italienii aveau nevoie. Din pacate germanul nu a iesit din zodia ghinioanelor, iar la partida amicala cu Olympique Marseille s-a accidentat din nou si se pare ca va fi nevoit sa stea departe de gazon aproximativ doua luni. Perioada de transferuri inca nu s-a incheiat, iar Juventus ar mai avea timp sa achizitioneze un mijlocas de valoare (se vorbeste despre aducerea lui Mascherano), de care cred eu are in acest moment neaparata nevoie. E foarte posibil sa nu se intample acest lucru, iar Allegri ar putea juca la mijloc cu Marchisio si Pogba, insa va trebui sa schimbe putin modulul fata de sezonul trecut, cand in acea zona a jucat cel mai des cu 3 mijlocasi centrali, iar uneori chiar cu 4 (vezi finala UCL). Cu un Khedira disponibil Juventus ar putea arata de la mijloc in felul urmator: Pogba, Khedira, Marchisio- Pereyra (personal imi place foarte mult)- Dybala, Morata (in atac se pot jongla o sumedenie de variante, Allegri avandu-i la dispozitie in acel compartiment si pe Mandzukic si Zaza). Apararea va fi in mare aceeasi din sezonul trecut, in functie de adversar sau de problemele de lot Allegri alegand probabil intre sistemul cu 3 sau cu 4 fundasi.

      Juventus ramane si in acest sezon principala favorita la castigarea titlului in Serie A, dar cu siguranta va fi greu, insa nu imposibil sa ajunga din nou in ultimul act al UCL. Mai jos am schitat si cateva asezari care ar putea fi folosite de Allegri in sezonul urmator, iar eu il vad apeland cu precadere la formula 4-4-2, mai ales daca va dispune de Khedira sau de un alt jucator care ar putea evolua pe acel post din fata apararii.

Din drama Parmei ramane istoria

      Daca noi suntem obisnuiti sa vedem prabusirea sau desfintarea echipelor de traditie, prin alte parti nu se intampla foarte des acest lucru. Ieri insa am citit pe toate site-urile de sport despre retrogradea pana in Serie D, a patra liga italiana, a unui club legendar, Parma FC. Pe undeva asteptata din cauza problemelor financiare, decizia a fost luata dupa ce clubul nu a reusit sa gaseasca niciun investitor care sa plateasca datoriile.

      Cei care au urmarit fotbalul italian in anii 90', cu siguranta isi aduc aminte de urcusul acestei frumoase echipe. La acea vreme Serie A era cel mai atractiv campionat din lume, formatiile din Italia atrageau cam toti marii jucatori ai planetei, iar competitiile europene erau dominate de cluburile din peninsula.

Finala Cupei Cupelor 1992-1993

Atunci a aparut in peisaj Parma, cu Nevio Scala pe banca si sprijinita financiar de concernul Parmalat, echipa a reusit sa castige primul trofeu din istorie in sezonul 1991-1992. Parma isi aduce surprinzator in vitrina Cupa Italiei dupa o dubla cu Juventus, 0-1 la Torino si 2-0 pe teren propriu. Investitiile au continuat, iar in sezonul urmator galben-albastrii aveau sa castige si primul lor trofeu european, Cupa Cupelor invingand in finala cu 3-1 echipa belgiana Anvers. La inceputul anului 1994, Parma intalneste pe AC Milan in Supercupa Europei, castigand trofeul dupa o dubla mansa, 0-1 si 2-0. Se dorea insa mai mult si vazand ca se poate, toata suflarea isi dorea un Scudetto. Sunt adusi jucatori de mare valoare, printre care Dino Baggio, Gianfranco Zola, Nestor Sensini, Fernando Couto, iar mai apoi Stoichkov, Crespo, Cannavaro, Thuram sau Veron. Seria succeselor in Europa a continuat, iar parmegianii ii mai sufla un trofeu lui Juventus, castigand Cupa UEFA in sezonul 94-95, 1-0 la Parma si 1-1 pe Delle Alpi. Chiar si investind masiv in lotul de jucatori Parma nu va reusi sa castige niciodata Serie A, (poate ar fi meritat un titlu in toti acesti ani), terminand o singura data pe pozitia secunda, la mare lupta cu Juventus, in sezonul 96-97, doua puncte despartind cele doua formatii la final. In 1998-1999 avand o formatie absolut magnifica, Parma castiga Cupa Italiei si Cupa UEFA, invinsele de atunci fiind Fiorentina si Marseille. Ultimul trofeu important castigat de clubul de pe Ennio Tardini a fost Cupa Italiei in sezonul 2001-2002, din nou invinsa ei fiind Juventus Torino, din cate se pare una din victimele preferate.

Finala Cupei UEFA 1998-1999

      In toata aceasta perioada de succes nume importante de antrenori au luat loc pe banca tehnica, Nevio Scala fiind cel mai de succes dintre ele, practic acesta turnand fundatia, tot el continuand constructia acestei echipe. Au urmat apoi in acei ani de glorie, Carlo Ancelotti (96-98), Alberto Malesani (98-01) si Ariggo Sachi pentru o scurta perioada in 2001 (Sacchi mai antrenase Parma in perioada 85-87).
      Cauzele care au dus la situatia dezastruoasa in care se afla clubul la momentul actual sunt multe si nu mi-am propus sa le discut in acest articol, in care am vrut doar sa prezint anii frumosi ai cruciatilor in prim planul fotbalului european.. Timp de 10 ani Parma a fost una dintre cele mai bune si mai constante formatii de pe batranul continent, castigand patru trofee europene si patru nationale, disputand si alte cateva finale. Poate clubul va reusi peste ani sa isi revina, multe alte formatii renascand din cenusa de-a lungul timpului, insa cu siguranta va fi un drum lung si anevoios, iar la performantele de odinioara ma indoiesc ca va mai putea ajunge. Din Parma a ramas doar istoria, una  poate cam scurta, dar frumoasa.
     

Trofeele castigate de Parma, sursa: wikipedia.

Copa America dupa faza grupelor

      Odata cu partida Brazilia-Venezuela 2-1 s-a incheiat faza grupelor de la Copa America. Pana acum nu am fost foarte impresionat de ce am vazut, poate si din cauza asteptarilor. In primul rand am fost putin dezamagit de atmosfera din tribune, stiindu-se ce spectacol fac suporterii echipelor de club de pe acest continent.

      Din punct de vedere fotbalistic am fost usor dezamagit de favoritele Brazilia si Argentina, dar si de Columbia, careia personal ii acordam sanse importante la castigarea competitiei. Brazilia nu mai are nimic in comun cu stilul ofensiv si spectaculos prestat de aceasta nationala de-a lungul a 60-70 de ani. Nu sunt putini cei care o considera cea mai slaba nationala a Braziliei din istorie. Daca in trecut brazilienii erau maestrii ai atacului, in prezent dau senzatia ca nu mai sperie nicio aparare serioasa, singurii care mai seamana cu fantezistii din trecut fiind Neymar si poate Willian. Din pacate pentru spectacolul competitiei, Neymar a primit o suspendare de 4 etape in urma incidentelor de la partida cu Columbia si nu il vom mai vedea la aceasta competitie. Argentina nu m-a impresionat nici ea cu nimic, iar Messi, jucatorul de la care se astepta sa faca diferenta mi se pare obosit, apatic si fara chef. Sper sa ma insel, iar din sferturi incolo sa vedem un alt jucator. In schimb, Di Maria a incercat sa fie mintea limpede din ultima treime a terenului, iar Aguero killer-ul. Daca la Brazilia se poate vorbi si de lipsa de valoare, la Argentina am senzatia ca este si o problema de vestiar, de banca tehnica.

Tind sa cred ca Tata Martino nu este capabil sa gestioneze vestiarul, nu mi se pare deloc compatibil cu lotul plin de vedete al pumelor. Columbia cu o sumedenie de vedete mi-a dat impresia ca joaca fara orizont, fara o idee clara de joc, uneori chiar haotic. Desi au impresionat la mondialul din Brazilia, cu acelasi antrenor si in mare cu acelasi nucleu de baza, Columbia nu a mai fost aceeasi echipa la acest turneu, iar la ce am vazut in primele partide, cred ca doar hazardul o poate ajuta sa castige turneul.

      La polul opus, as mentiona echipa tarii gazda, care si-a castigat grupa si se pregateste pentru sfertul cu Urugauy, partida in care porneste clar favorita si spun asta nu doar datorita faptului ca celestii nu au convins pana acum, dar si pentru ca Vidal et Co au avut o prestatie consistenta, reusind sa inscrie 10 goluri, mai mult decat Argentina si Brazilia la un loc. Mi-a placut mult linia de mijloc, unde pe langa Vidal, a stralucit si Valdivia, un veritabil conducator de joc. In atac Vargas si Sanchez pot pune probleme oricarei aparari prezente la aceasta Copa America. Daca vor trece de Uruguay, chilienii vor juca in semifinale cu Peru sau Bolivia, ceea ce poate insemna un drum aproape sigur spre finala. Avand in vedere ca este si tara gazda, dati-mi voie sa cred ca in ultimul act poate invinge pe oricare dintre cele 3 echipe care porneau favorite la inceputul intrecerii, Argentina, Brazilia si Columbia.

      La final as mai mentiona un lucru de care am ramas putin surprins, anume organizarea defensiva a unor echipe la acest turneu. Nu de putine ori am vazut goluri, in care marcajul a fost aproape inexistent, marcatorii fiind de multe ori singuri pe o raza de 8-10 metri, lucru as putea spune nepermis la un asemenea nivel. Mai mult, unele dintre aceste faze au avut loc in urma unor lovituri libere, moment al jocului in care ai timp sa iti fixezi adversarul, sa formezi perechile de marcaj, in asa fel incat spatiile ramase sa fie cat mai mici. De aici trag si concluzia ca fotbalul din America de Sud a ramas tactic mult in urma Europei. Dovada si campioanele mondiale de la ultimele 3 editii, Italia, Spania si Germania.

Programul sferturilor de finala:

Chile - Uruguay
Bolivia - Peru
Argentina - Columbia
Brazilia- Paraguay

Povestea celui de al doilea titlu mondial al Squadrei Azzurra

      Pe data de 19 iunie 1938 Italia devenea prima natiune care castiga de doua ori consecutiv Campionatul Mondial de fotbal, invingand in finala Ungaria cu scorul de 4-2. Multa lume s-a simtit usurata in urma acelui triumf, vehiculandu-se varianta ca jucatorii italieni ar fi primit amenintari cu moartea din partea lui Mussolini in cazul in care nu ar fi castigat acea finala. Chiar portarul Ungariei, Antal Szabo a declarat dupa meci "Poate am primit 4 goluri, dar cel putin le-au fost salvate vietile". Intr-adevar Mussolini trimise o telegrama folosind cuvintele " vincere o morire", dar acestea au fost interpretate gresit, de fapt el dorind sa spuna, "da-ti totul" sau "da-ti ce aveti mai bun din voi".

      Squadra Azzurra castigase precedentul mondial, cel din 1934, dar din acea formatie nu se mai regasea acum decat Giuseppe Meazza si antrenorul Vittorio Pozzo, considerat de multi artizanul acelor doua triumfuri, fiind singurul selectioner din istorie dublu castigator al mondialului. Italienii si-au apropiat victoria datorita puternicei sale defensive, formatia din peninsula incasand pana la finala doar cate un gol in fiecare partida, 2-1 cu Norvegia, 3-1 cu Franta si 2-1 cu Brazilia. Organizarea lor defensiva a impresionat mai ales in partida cu Brazilia, cand au reusit sa-l anihileze pe gogheterul acelui mondial, Leonidas (7 goluri).

      Finala s-a jucat pe Stade Olympique de Colombes din Paris in fata a 60000 de spectatori. Italia a deschis scorul prin Colaussi in minutul 6, iar la pauza conducea cu 3-1, Piola si inca odata Colaussi trecandu-si numele pe lista marcatorilor. Pentru maghiari a marcat Titkos. In repriza secunda Sarosi reduce din diferenta, dar Piola in minutul 82 risipeste emotiile, iar Italia devine campioana lumii pentru a doua oara consecutiv. Umatorul titlu avea sa vina la 44 de ani distanta, 3-1 cu Germania la mondialul spaniol din 82, timp in care Squadra Azzura a mai jucat o finala, pierduta insa in fata Braziliei, 1-4 in 1970.

Cifre si statistici ale sezonului 2014-2015

      Navigand pe site-urile de sport, in special de fotbal, mi-au sarit in ochi cateva cifre si statistici interesante legate de sezonul trecut in cele mai importante campionate ale Europei. Am ales sa trec si eu in revista aceste cifre, prezentand cateva clasamente cu echipele care au reusit cele mai multe victorii, egaluri, infrangeri in sezonul trecut, cele mai bune sau mai slabe atacuri si aparari, alaturi de  multe alte cifre interesante. Campionatele la care voi face referire sunt Premier League, Bundesliga, Serie A, La Liga, Ligue 1, Eredivisie, Primera Liga (Portugalia) si Super Liga (Turcia).

Cele mai multe victorii:

      La aceasta categorie lider este PSV Eindhoven cu un procentaj de 85,29%. Echipa olandeza este urmata de Benfica cu 79,41%, iar pe 3 la egalitate sunt cele doua forte din Spania, Barcelona si Real Madrid cu un procent de 78,94%.

Cele mai multe rezultate de egalitate:

      Locul 1 este ocupat de Academica din Portugalia, formatie care a terminat la egalitate jumatate din partidele disputate in sezonul 2014-2015. Top 3 este completat de Empoli cu 47,36% si Sunderland 44,37% de rezultate nule.

Cele mai multe infrageri:

      Echipele care au simtit de cele mai multe ori gustul amar al infragerii sunt Dordrecht (Eredivisie) si Penafiel (Primera Liga) cu un procent de 64,70%. Pe locul secund vin 3 echipe la egalitate, Cordoba, Parma si QPR cu un procentaj de 63,15%. Podiumul este completat de Evian si Lens cu 60,52% infrangeri.

Cel mai bun atac:

       Echipa europeana cu cel mai bun atac este Real Madrid, spaniolii avand o medie de 3,11 goluri pe meci. Vicecampioana Spaniei este urmata de PSV cu 2,71 si Benfica Lisabona cu 2,53 de goluri inscrise pe meci.

Cel mai slab atac:

      Atacul cel mai neinspirat sa zicem, a fost cel al retrogradatei Cordoba care a marcat in La Liga doar 0,58 goluri pe meci. Pe locul doi vin doua echipe, Dordrecht si Victoria Setubal cu o medie de 0,71 de goluri, iar pe ultima treapta a podiumului se afla Burnley, Chievo si Hamburger, toate cu media de 0,74 de goluri pe meci.

Cea mai buna aparare:

      Lider la acest capitol este FC Porto care are o medie de doar 0,38 de goluri primite pe meci. Podiumul este completat de doua forte ale Europei, Bayern Munchen cu 0,53 si Barcelona cu 0,55 goluri primite pe meci.

Cea mai slaba aparare:

      La aceasta categorie o gasim din nou pe formatia olandeza Dortrecht, care este destul de prezenta in topuri, datorita cifrelor negative, conducand clasamentul cu 2,24 de goluri primite pe meci. Locurile 2 si 3 sunt ocupate de Kasimpasa si Penafiel cu 2,15, respectiv 2,03 goluri primite pe meci.

Cam tot ce trebuie sa stim despre Copa America

      Intr-o perioada de pauza competitionala, in care microbistii de obicei se plictisesc, fotbalul din America de Sud ne va mai umple putin zilele, iar incepand de joi noaptea vom putea vedea pe micile ecrane Copa America, transmisa in Romania de DigiSport.

      Copa Amercia este cea mai veche competitie continentala din lume, prima editie dispuntandu-se in 1916, luand parte doar 4 echipe; Argentina, Uruguay, Brazilia si Chile. Acel turneu s-a desfasurat in sistem grupa, iar ocupanta locului 1 la final urma sa intre in posesia trofeului, castigatoare fiind nationala Uruguay-ului. De altfel Urugauy detine recordul trofeelor castigate, 15, urmata de Argentina cu 14 si Brazilia 8. Tot nationala Uruguay-ului este si detinatoarea trofeului, castigand ultima editie, cea din 2011 disputata in Argentina, dupa finala cu Paraguay scor 3-0.
      Ca in fiecare data favoritele pot fi considerate Brazilia si Argentina, insa nationala Columbiei poate avea un cuvant greu de spus in aceasta editie, actuala generatie fiind una de exceptie cu jucatori de certa valoare, amintindu-i aici pe Bacca, Rodriguez, Falcao, Cuadrado sau Martinez. Competitia va debuta pe data de 11 iunie, iar finala se va disputa 4 iulie. Marele absent al turneului este uruguayanul Luis Suarez, atacantul Barcelonei fiind suspendat in urma incidentului de la mondialul din Brazilia.

Grupele si programul de disputare:

Grupa A: Chile, Mexic, Bolivia, Ecuador
12 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile - Ecuador
13 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Mexic - Bolivia
16 iunie, ora 00:00 Valparaiso: Ecuador - Bolivia
16 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile - Mexic
20 iunie, ora 00:00, Rancagua: Mexic - Ecuador
20 iunie, ora 00:00, Santiago: Chile - Bolivia

Grupa B: Argentina, Uruguay, Paraguay, Jamaica


13 iunie, ora 22:00, Antofagasta: Uruguay - Jamaica
14 iunie, ora 00:30, La Serena: Argentina - Paraguay
17 iunie, ora 00:00, Antofagasta: Paraguay - Jamaica
17 iunie, ora 02:30, La Serena: Argentina - Uruguay
20 iunie, ora 22:00, La Serena: Uruguay - Paraguay
21 iunie, ora 00:30, Vina del Mar: Argentina - Jamaica

Grupa C: Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela

14 iunie, ora 22:00, Rancagua: Columbia - Venezuela
15 iunie, ora 00:30, Temuco: Brazilia - Peru
18 iunie, ora 03:00, Santiago: Brazilia - Columbia
19 iunie, ora 02:30, Valparaiso: Peru - Venezuela
21 iunie, ora 22:00, Temuco: Columbia - Peru
22 iunie, ora 00:30, Santiago: Brazilia - Venezuela

      Se califica automat primele doua clasate din cele trei grupe, in timp ce ultimele doua care vor intregi tabloul "sferturilor" vor fi stabilite din cele trei echipe care vor incheia pe locul trei (un clasament in trei, din care primele doua merg mai departe). 

Sferturi de finala

1 - 25 iunie, ora 02:30, Santiago: Castigatoarea grupa A - Locul 3 grupa B/C
2 - 26 iunie, ora 02:30, Temuco: Locul 2 grupa A - Locul 2 grupa C
3 - 27 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Castigatoarea grupa B - Locul 3 grupa A/C
4 - 28 iunie, ora 00:30, Concepcion: Castigatoarea grupa C - Locul 2 grupa B

Semifinale

30 iunie, ora 02:30, Santiago: Castigatoarea sfert de finala 1 - Castigatoarea sfert de finala 2
1 iulie, ora 02:30, Concepcion: Castigatoarea sfert de finala 3 - Castigatoarea sfert de finala 4

Finala mica - 4 iulie, ora 02:30, Concepcion
Finala mare - 4 iulie, ora 23:00, Santiago.

Castigatoare Copa America:

15 titluri - Uruguay
14 titluri - Argentina
8 titluri - Brazilia
2 titluri - Peru, Paraguay
1 titlu - Columbia, Bolivia

Loturile celor 12 participante:

ARGENTINA

Portari: Sergio Romero (Sampdoria), Nahuel Guzman (Tigres), Mariano Andujar (Napoli)

Fundaşi: Pablo Zabaleta (Manchester City), Facundo Roncaglia (Genoa), Ezequiel Garay (Zenit), Martin Demichelis (Manchester City), Nicolas Otamendi (Valencia), Marcos Rojo (Manchester United), Milton Casco (Newell's)

Mijlocaşi: Javier Mascherano (Barcelona), Lucas Biglia (Lazio), Ever Banega (Sevilla), Roberto Pereyra (Juventus), Fernando Gago (Boca), Angel Di María (Manchester United), Erik Lamela (Tottenham), Javier Pastore (PSG)

Atacanţi: Lionel Messi (Barcelona), Sergio Aguero (Manchester City), Carlos Tevez (Juventus), Ezequiel Lavezzi (PSG), Gonzalo Higuain (Napoli)

Antrenor: Gerardo Martino

BOLIVIA

Portari: Jose Penarrieta (Oriente Petrolero), Romel Quinonez (Bolivar), Hugo Suarez (Blooming)

Fundaşi: Marvin Bejarano (Oriente Petrolero), Cristian Coimbra (Blooming), Ronald Eguino (Bolivar), Miguel Hurtado (Blooming), Leonel Morales (Blooming), Ronald Raldes (Oriente Petrolero), Edemir Rodriguez (Bolivar), Edward Zenteno (Wilstermann)

Mijlocaşi: Danny Bejarano (Oriente Petrolero), Jhasmani Campos (Bolivar), Alejandro Chumacero (The Strongest), Pablo Escobar (The Strongest), Sebastian Gamarra (AC Milan), Damian Lizio (O'Higgins), Damir Miranda (Bolivar), Martin Smedberg (IFK Goteborg), Walter Veizaga (The Strongest)

Atacanţi: Marcelo Martins Moreno (Changchun Yatai), Ricardo Pedriel (Mersin Idmanyurdu), Alcides Pena (Oriente Petrolero)

Antrenor: Mauricio Soria

BRAZILIA

Portari: Jefferson (Botafogo), Marcelo Grohe (Gremio), Neto (Fiorentina)

Fundaşi: Fabinho (Monaco), Filipe Luis (Chelsea), Danilo (Real Madrid), David Luiz (PSG), Marquinhos (PSG), Thiago Silva (PSG), Miranda (Atletico Madrid)

Mijlocaşi: Elias (Corinthians), Fernandinho (Manchester City), Casemiro (Porto), Willian (Chelsea), Philippe Coutinho (Liverpool), Everton Ribeiro (Al-Ahli), Douglas Costa (Shakhtar Donetsk), Fred (Shakhtar Donetsk)

Atacanţi: Neymar (Barcelona), Robinho (Santos), Roberto Firmino (Hoffenheim), Diego Tardelli (Shandong Luneng)

Antrenor: Carlos Dunga

CHILE

Portari: Claudio Bravo (Barcelona), Paulo Garces (Colo-Colo), Johnny Herrera (Universidad de Chile)

Fundaşi: Miiko Albornoz (Hannover), Mauricio Isla (Juventus), Gonzalo Jara (Mainz), Gary Medel (Inter), Eugenio Mena (Cruzeiro), Jose Rojas (Universidad de Chile)

Mijlocaşi: Charles Aránguiz (Internacional), Jean Beausejour (Colo-Colo), Carlos Carmona (Atalanta), Marcelo Díaz (Hamburg), Matías Fernandez (Fiorentina), Felipe Gutiérrez (Twente), Arturo Vidal (Juventus), David Pizarro (Fiorentina), Jorge Valdivia (Palmeiras)

Atacanţi: Alexis Sánchez (Arsenal), Eduardo Vargas (Napoli), Angelo Henríquez (Dinamo Zagreb), Mauricio Pinilla (Atalanta), Edson Puch (Huracan)

Antrenor: Jorge Sampaoli (argentinian)

COLUMBIA

Portari: Cristian Bonilla (Equidad), David Ospina (Arsenal), Camilo Vargas (Atlético Nacional)

Fundaşi: Darwin Andrade (Standard Liege), Santiago Arias (PSV), Pablo Armero (Flamengo), Pedro Franco (Besiktas), Jeison Murillo (Granada), Carlos Valdes (Nacional), Cristian Zapata (Milan), Camilo Zuniga (Napoli)

Mijlocaşi: Edwin Cardona (Monterrey), Juan Cuadrado (Chelsea), Alexander Mejia (Monterrey), James Rodríguez (Real Madrid), Carlos Sanchez (Aston Villa), Edwin Valencia (Santos)

Atacanţi: Carlos Bacca (Sevilla), Radamel Falcao (Monaco), Teofilo Gutierrez (River Plate), Victor Ibarbo (Roma), Jackson Martinez (Porto), Luis Muriel (Sampdoria)

Antrenor: Jose Pekerman (argentinian)

ECUADOR

Portari: Alexander Domínguez (Liga de Quito), Esteban Dreer (Emelec), Librado Azcona (Independiente del Valle)

Fundaşi: Juan Carlos Paredes (Watford), Frickson Erazo (Gremio), Gabriel Achilier (Emelec), Jhon Narváez (Emelec), Oscar Bagüí (Emelec), Walter Ayoví (Pachuca), Arturo Mina (Independiente del Valle), Mario Pineida (Independiente del Valle)

Mijlocaşi: Christian Noboa (PAOK), Renato Ibarra (Vitesse), Pedro Larrea (Liga de Loja), Pedro Quinonez (Emelec), Osbaldo Lastra (Emelec), Fidel Martínez (Pumas), Jonathan Gonzáles, (Universidad de Guadalajara), Juan Cazares (Banfield)

Atacanţi: Enner Valencia (West Ham), Jaime Ayoví (Godoy Cruz), Jefferson Montero (Swansea), Miller Bolanos (Emelec)

Antrenor: Gustavo Quinteros (bolivian)

JAMAICA

Portari: Ryan Thompson (Pittsburgh Riverhounds), Duwayne Kerr (Sarpsborg 08), Dwayne Miller (Syrianska)

Fundaşi: Wes Morgan (Leicester City), Jermaine Taylor (Houston Dynamo), Michael Hector (Reading), Daniel Gordon (Karlsruher), Adrian Mariappa (Crystal Palace), Hughan Gray (Waterhouse FC), Kemar Lawrence (New York Red Bulls)

Mijlocaşi: Je-Vaughn Watson (FC Dallas), Rodolph Austin (Leeds United), Joel Grant (Yeovil), Lance Laing (FC Edmonton), Garath McCleary (Reading), Joel McAnuff (Leyton Orient)

Atacanţi: Allan Ottey (Mobay United), Giles Barnes (Houston Dynamo), Darren Mattocks (Vancouver), Simon Dawkins (Derby County), Deshorn Brown (Valarenga), Romeo Parkes (Isidro Metapan), Dino Williams (Mobay United)

Antrenor: Winfried Schafer (german)

MEXIC

Portari: Jose Corona (Cruz Azul), Alfredo Talavera (Toluca), Meliton Hernandez (Veracruz)

Fundaşi: George Corral (Queretaro), Gerardo Flores (Cruz Azul), Rafael Marquez (Verona), Hugo Ayala (UANL), Julio Dominguez (Cruz Azul), Carlos Salcedo (Guadalajara), Miguel Angel Herrera (Pachuca), Adrian Aldrete (Santos Laguna), Efrain Velarde (Monterrey)

Mijlocaşi: Mario Osuna (Queretaro), Juan Carlos Medina (Atlas), Javier Guemez (Tijuana), Jesus Manuel Corona (FC Twente), Javier Aquino (Rayo Vallecano), Luis Montes (Leon), Marco Fabian (Guadalajara)

Atacanţi: Raul Jimenez (Atletico Madrid), Eduardo Herrera (UNAM), Enrique Esqueda (UANL), Vicente Matias Vuoso (Chiapas)

Antrenor: Miguel Herrera

PARAGUAY

Portari: Justo Villar (Colo Colo), Anthony Silva (Independiente Medellín), Alfredo Aguilar (Guaraní)

Fundaşi: Paulo Da Silva (Toluca), Marcos Caceres (Newell's Old Boys), Pablo Aguilar (America), Miguel Samudio (America), Ivan Píris (Udinese), Fabian Balbuena (Libertad), Bruno Valdez (Cerro Porteno)

Mijlocaşi: Víctor Caceres (Flamengo), Osvaldo Martinez (América), Nestor Ortigoza (San Lorenzo), Richard Ortiz (Toluca), Oscar Romero (Racing), Osmar Molinas (Libertad), Eduardo Aranda (Olimpia)

Atacanţi: Roque Santa Cruz (Cruz Azul), Lucas Barrios (Montpellier), Nelson Haedo Valdez (Eintracht Frankfurt), Edgar Benítez (Toluca), Derlis González (FC Basel), Raul Bobadilla (Augsburg)

Antrenor: Ramón Díaz (argentinian)

PERU

Portari: Pedro Gallese (Juan Aurich), Diego Penny (Sporting Cristal), Salomon Libman (Cesar Vallejo)

Fundaşi: Luis Advincula (Vitoria Setubal), Carlos Zambrano (Eintracht Frankfurt), Pedro Requena (Cesar Vallejo), Hansell Riojas (Cesar Vallejo), Christian Ramos (Juan Aurich), Yoshimar Yotun (Malmö), Jair Cespedes (Juan Aurich)

Mijlocaşi: Josepmir Ballon (Sporting Cristal), Edwin Retamoso (Real Garcilaso), Carlos Lobaton (Sporting Cristal), Carlos Ascues (Melgar), Joel Sanchez (Universidad San Martín de Porres), Paolo Hurtado (Pacos de Ferreira), Juan Manuel Vargas (Fiorentina), Christian Cueva (Alianza Lima), Cristian Benavente (Real Madrid Castilla), Paulo Albarracin (Alianza Lima)

Atacanţi: Andre Carrillo (Sporting CP), Jefferson Farfan (Schalke), Paolo Guerrero (Corinthians), Claudio Pizarro (Bayern Munich), Yordy Reyna (RB Leipzig)

Antrenor: Ricardo Gareca (argentinian)

URUGUAY

Portari: Fernando Muslera (Galatasaray), Martin Silva (Vasco da Gama), Rodrigo Munoz (Libertad)

Fundaşi: Maxi Pereira (Benfica), Jose Maria Gimenez (Atletico Madrid), Diego Godin (Atletico Madrid), Sebastian Coates (Sunderland), Gaston Silva (Torino), Alvaro Pereira (Estudiantes), Mathias Corujo (Universidad de Chile), Jorge Fucile (Nacional)

Mijlocaşi: Alvaro Gonzalez (Torino), Carlos Sanchez (River Plate), Egidio Arevalo Rios (UANL), Guzman Pereira (Universidad de Chile), Nicolas Lodeiro (Boca Juniors), Cristian Rodriguez (Gremio), Giorgian De Arrascaeta (Cruzeiro)

Atacanţi: Diego Rolan (Bordeaux), Jonathan Rodriguez (Benfica), Edinson Cavani (Paris Saint-Germain), Christian Stuani (Espanyol), Abel Hernandez (Hull City)

Antrenor: Oscar Tabarez

VENEZUELA

Portari: Alain Baroja (Caracas), Wuilker Farinez (Caracas), Daniel Hernandez (Tenerife)

Fundaşi: Gabriel Cichero (Mineros de Guayana), Grenddy Perozo (Ajaccio), Andres Tunez (Buriram United), Wilker Angel (Deportivo Tachira), Roberto Rosales (Malaga), Fernando Amorebieta (Middlesbrough), Oswaldo Vizcarrondo (Nantes)

Mijlocaşi: Rafael Acosta (Mineros de Guayana), Ronald Vargas (Baliskersirspor), Franklin Lucena (Deportivo La Guaira), Cesar Gonzalez (Deportivo Táchira), Tomas Rincon (Genoa), John Murillo (Zamora), Luis Manuel Seijas (Santa Fe), Juan Arango (Tijuana), Alejandro Guerra (Atletico Nacional)

Atacanţi: Gelmin Rivas (Deportivo Táchira), Nicolas "Miku" Fedor (Rayo Vallecano), Josef Martínez (Torino), Salomon Rondon (Zenit)

Antrenor: Noel Sanvicente