Totti, "Imparatul Romei"

      Astazi se implinesc 22 de ani de la debutul lui Francesco Totti in fotbalul mare. Acum 22 de ani Totti debuta pentru AS Roma.

      In ziua de 28 martie 1993, Roma juca in deplasare la Brescia si avea sa castige cu 2-0. Vujadin Boskov il introducea in teren la doar 16 ani si cateva luni pe tanarul Francesco Totti. O zi istorica, o zi in care a debutat pentru AS Roma unul dintre cei mai buni jucatori italieni si poate cel mai bun jucator care a evoluat vreodata in tricoul giallo-rosso. Din acel moment Totti si-a dedicat intreaga cariera echipei pe care a iubit-o si pe care o va iubi neconditionat toata viata.
      Totti a avut oferte importante de-a lungul carierei, chiar si de la cel mai important club al fotbalului mondial, Real Madrid. A preferat sa ramana in "Cetatea Eterna", chiar daca ar fi putut obtine poate, performante mai importante in tricoul altui club. A declarat in repetate randuri ca nu isi imagineaza viata fara AS Roma. A ramas in capitala Italiei si a strans 737 de partide in tricoul giallo-rosso, marcand 297 de goluri si reusind 186 de pase decisive. Este al doilea jucator in topul marcatorilor all-time din Serie A, avand 240 de reusite, cu 34 mai putin decat liderul Silvio Piola. Cu echipa de club a reusit sa castige un singur titlu de campion, poate prea putin pentru un jucator de asemenea valoare, doua Cupe ale Italiei si doua Supercupe.

      Francesco a fost un jucator important in acesti ani si pentru Squadra Azzura, strangand 58 de selectii si a marcand 9 goluri. A devenit in 2006 campion mondial cu nationala tarii sale, cu care a fost si vicecampion european in 2000. A castigat mai multe premii individuale, fiind numit printre altele, de 5 ori  jucatorul italian al anului.
      Peste toate aceste cifre, Totti ramane o legenda, un jucator cum tot mai rar se gasesc astazi in fotbalul mondial, indragostit efectiv de clubul la care evolueaza de 22 de ani, pentru care a dat totul, cariera sa confundandu-se practic cu istoria Romei din ultimii 20 de ani. Mai jos un videoclip cu momente de magie, marca Francesco Totti.

El Clasico vazut prin ochi de microbist

      Inca din timpul zilei de ieri, cand urma sa se dispute El Clasico, mi-am propus sa imi notez tot ce se intampla important in timpul partidei, pentru a crea un articol cu trairile din acele momente.

      Asa ca inainte cu vreo doua ore de inceperea partidei, sunt prezent pe net, caut prin presa internationala informatii legate de meci si astept sa apara primul XI al celor doua formatii. Retele de socializare imi sunt de mare ajutor si iata ca reusesc sa gasesc si formatiile cu vreo ora inaintea inceperii partidei. Cei doi antrenori apeleaza la urmatorii jucatori: 
      Barcelona: Bravo- Dani Alves, Pique, Mathieu, Alba- Rakitic, Mascherano, Iniesta- Messi, Suarez, Neymar. 
      Real Madrid: Casillas- Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo- Modric, Kroos, Isco- Bales, Benzema, Ronaldo.

Si incepe partida. In chiar primul minut, la un contact cu balonul, Ronaldo este fluierat copios de public. Cred ca acest lucru il va ambitiona. Primul moment important al partidei se petrece in minutul 12, cand dupa o centrare venita de la Benzema, Ronaldo trimite balonul in bara. Observ ca Barca desi are mingea, nu reuseste sa creeze pericol. Realul in schimb poate fi foarte periculoasa pe contraatac, mai ales pe partea stanga, unde Marcelo creaza superioritate cand madrilenii au mingea. Minutul 19 si Nou Camp erupe. Messi centreaza dintr-o lovitura libera lateral stanga, iar Mathieu trimite cu capul balonul in plasa, chiar de langa Ramos, poate cel mai bun om al madrilenilor la fazele fixe. Minutul 30 Neymar rateaza o ocazie rarisima, iar pe contraatac Ronaldo inscrie, scorul devenind astfel 1-1 in loc de 2-0. Dupa golul marcat Real controleaza partida, iar in minutul 39, Benzema centreaza de pe partea stanga, Cristiano deviaza pe spate, iar Bale impinge balonul in plasa. Scorul ramane insa 1-1, tusierul ridicand fanionul, Ronaldo se afla in ofsaid. Minutl 43 ROnaldo trimite violent catre poarta adversa, insa Bravo impinge balonul peste poarta. Din cornerul rezultat, Realul isi creaza o noua sansa, insa Bale trimite din opt, noua metri pe langa poarta. Barcelona pare de nerecunoscut, apararea avansata a Realului punnand mari probleme catalanilor pe faza de constructie. Marcelo pare neobosit, arand efectiv partea stanga pe toata durata primei reprize, care se incheie cu scorul de 1-1. Raportul marilor ocazii este favorabil Realului, care conduce cu 5-2.

Se reia partida. Prima ocazie a reprizei secunde apartine tot albilor, dar sutul lui Benzema din interiorul careului este respins de Bravo. Minutul 55, Suarez primeste o pasa lunga de la Dani Alves, scapa de marcajul lui Pepe si trimite pe coltul lung, nu foarte puternic, insa Casillas, prins pe picior gresit nu reuseste sa intervina. Barca-Real 2-1. Spiritele par tot mai incinse, iar impresia mea este ca pana la final se va lasa cu eliminari. Minutul 65, observ ca jocul devine tot mai fragmentat, multe intreruperi, faulturi, simulari. Minutul 67, Neymar isi insira cativa adversari, dar trage din 15 m peste poarta. Realul pare apasata de golul primit si nu mai reuseste sa isi creeze ocazii. Minutul 73 Messi scapa perpendicular pe poarta, dar sutul trimis de argentinian trece putin pe langa bara din dreapta lui Casillas. Dupa un minut Neymar rateaza si el o buna ocazie trimitand pe langa poarta din interiorul careului. De 20 de minute Barca controleaza jocul. Minutul 77, Messi rateaza inca o ocazie pentru Barcelona. Imi vine in minte o vorba celebra in fotbal, “ocaziile se razbuna”. Nu imi trece bine gandul prin cap si Benzema trimite periculos, mingea este deviata, iar Bravo scoate cu un ultim efort in corner. Intre timp s-au operat cateva schimbari in cele doua formatii, dar se joaca atat de alert incat nu reusesc sa imi notez. Minutul 84 Suarez isi intoarce un adversar in careu, dar trimite pe langa poarta. Iasa Neymar in aplauzele publicului si intra Rafinha. Noua ocazie Barcelona in minutul 86, un doi Alba-Messi, dar fundasul stanga nu reuseste sa-l invinga pe Casillas. Noua ocazie a lui Messi, dar acesta il tinteste pe Casillas. Se intra in prelungiri, 3 minute aratate de la margine. Fluier final, Barcelona castiga cu 2-1 in fata unui Real de nerecunoscut in repriza secunda, dupa ce in prima repriza madrilenii au evoluat incantator.

Victorie meritata a catalanilor, care se distanteaza la 4 puncte de rivala din Madrid si pare favorita in lupta pentru titlu. Totusi, parca am mai vazut acest film in urma cu cateva etape, atunci cand Realul avea la fel un avans de 4 puncte in fata catalanilor, insa in doar cateva runde situatia s-a rasturnat. Personal, cred ca pana la final se pot intampla multe, iar campionatul e departe de a fi jucat.

San Siro? Nu! "Centralul oltean"

      Prima mare performanta la nivel de club a fotbalului romanesc a fost calificarea Universitatii Craiova in sezonul 1982-1983 pana in semifinalele Cupei UEFA, unde avea sa fie eliminata de Benfica Lisabona. 

      Mai jos vreau sa redau povestea victoriei din optimi impotriva celor de la Bordeaux, extrasa din cartea " Mingea, o copie a soarelui" scrisa de Gheorghe Nicolaescu.
      Craiova, 8 decembrie, 1982. Wembley? Nu! Azteca? Nu! San Siro? Nu! Ne aflam pe "Centralul oltean", cu nimic mai prejos astazi, decat marile stadioane ale lumii prin entuziasmul tribunelor pline varf, prin ambianta vulcanica. Steaguri si stegulete, purtand culorile clubului craiovean, pancarte, baloane multicolore, gata sa-si ia zborul spre inaltimi, intreaga recuzita a marilor spectacole fotbalistice.
      Si "piesa" a inceput! Pe scena inca verde in aceasta luna de iarna doar in filele calendarului, actori cunoscuti, purtand nume sonore: Giresse, Tresor, Tigana, Bracci, Lacombe, de o parte; Lung, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Balaci, Camataru, de cealalta, tricolori craioveni care n-au evoluat la mondialul spaniol, dar abia intorsi de la Florenta, unde au rezistat cu brio in fata proaspetilor campioni ai lumii.  Tensiunea partidei cunoaste cote inalte. "Golul cel mai greu este cel cu care trebuie sa restabilim echilibrul, dupa mansa de la Bordeaux" apreciaza langa noi, batranul antrenor craiovean Nicolae Opris. In sfarsit dupa multe sarje pe ambele flancuri, si incercari de patrunderi frontale, Ticleanu deschide in minutul 39 drumul spre calificare.
      Jean Philippe Rhetacker de la L'Equipe, nu isi trece in carnetul de insemnari 1-0, ci 1-1, scorul general al momentului, dupa 129 de minute ale dublei manse. Ii este teampa parca, sa-si vada echipa de suflet in dezavantaj, fie el si efemer. Mai avem in fata mai bine de o repriza. Din peste 40000 de piepturi se solicita 2-0, dar numai cei din teren stiu ce ar insemna sa atace descoperit. S-a scurs si jumatatea a doua a meciului fara niciun gol, cu toate ca ocazii au fost. Pulsul tribunelor urca, mereu tot mai aproape de limitele insuportabilului. mai ales din clipa in care arbitrul olandez J. Kaiser da semnalul prelungirilor. Tresor, Giresse et comp. au mai trecut Mundialul de anul acesta (cu RFG, la Sevilla) prin asemenea grele incercari. Fotbalistii lui Tica Otet si Nicolae Ivan strang puternic din dinti si intr-un ultim efort, continua disputa sub privirile zecilor de mii de suporteri si ale nenumaratilor telespectatori care stau ca pe jar. Cu totii isi doresc din tot sufletul golul,
marele gol al calificarii.
      Imensele asteptari sunt rasplatite in minutul 101, cand la capatul unui slalom frontal, Gheorghita Geolgau inscrie golul mult asteptat. Universitatea Craiova s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei UEFA si tribunele explodeaza cum n-au facut-o vreodata. Wembley? Nu! Azteca? Nu! San Siro? Nu! Ne aflam pe "Centralul oltean".

      A fost o fila importanta in istoria fotbalului romanesc, practic Universitatea deschizand drumul echipelor romanesti catre performanta. Bordeaux la acea vreme, era una dintre cele mai puternice echipe din Franta, in anii urmatori reusind sa castige 3 titluri de campioana nationala. Antrenorul girondinilor era Aime-Jacquet, cel care avea sa castige in 1998 titlul de campion mondial cu nationala Frantei. Sa vedem cei 13 eroi craioveni care au evoluat in acea partida:
      Lung- Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu- Ticleanu, Donose (58 Geolgau), Irimescu- Crisan (83 Cartu), Camataru, Balaci.

Sursa: Mingea, o copie a soarelui

Wenger si pacatul primei manse

      Arsenal a fost eliminata aseara din optimile UEFA Champions League de AS Monaco, fiind pentru a cincea oara consecutiv cand i se intampla acest lucru.

      Vazand aceasta statistica, am inceput sa rascolesc putin prin istoria ultimelor sezoane, venindu-mi in minte faptul ca Arsenal si-a compromis multe din aceste calificari inca din partida tur. Sa vedem ce am gasit:
      In sezonul 2010-2011 Arsenal a intalnit-o in optimi pe Barcelona, echipa prea puternica la acea ora pentru ca Arsenal sa poate reusi ceva, de altfel catalanii urmand sa cucereasca trofeul in acel sezon. Totusi londonezii au iesit cu capul sus, dupa un 2-1 pe teren propriu in prima mansa, pierzand apoi cu 1-3 in deplasarea de pe Nou Camp. Pana aici nimic iesit din comun.
      Sezonul 2011-2012, AC Milan este adversarul din optimi. Arsenal pierde clar la Milano cu un neverosimil 0-4 si isi pericliteaza serios sansele de calificare. In retur la Londra, elevii lui Wenger conduc la pauza cu 3-0, sunt la un pas de a rasturna avantajul milanezilor, insa nu mai reusesc sa inscrie pana la final si rateaza calificarea in sferturi.
      In sezonul 2012-2013 Bayern Munchen vine la Londra in prima mansa si castiga cu 3-1, obtinand un rezultat care in proportie foarte mare ii asigura calificarea. In returul din Germania, Arsenal castiga cu 2-0 si este eliminata datorita golului in plus marcat de bavarezi in deplasare, caz identic cu cel de aseara. Bayern Munchen avea sa castige in acel sezon trofeul.
      Sezonul 2013-2014, sortii o scoate in calea lui Wenger tot pe Bayern, de aceasta data bavarezii cu alt antrenor pe banca, Guardiola inlocuindu-l pe Heynckes. Arsenal pierde din nou tot la doua goluri diferenta, 0-2, cu ultimul gol primit in minutul 88. In retur nu mai reusesc decat o remiza, 1-1 si rateaza pentru a patra oara consecutiv accederea in sferturi.
      In cele din urma am ajuns la actualul sezon, cand londonezii aveau poate cel mai usor adversar din ultimii ani, AS Monaco. Toata lumea o vedea favorita pe Arsenal, insa francezii detoneaza bomba la Londra si castiga cu 3-1. De mentionat ca al trilea gol al oaspetilor a fost marcat pe un contraatac in minutul 94, cand londonezii atacau cu toate liniile fortand golul egalizator. Returul de la Monte Carlo, disputat aseara este castigat clar de Arsenal cu scorul de 2-0, elevii lui Wenger controland partida de la un cap la altul, ratand alte cateva bune ocazii de a marca. Ghinion insa, iar tunarii parasesc pentru a cincea oara consecutiv competitia inca din optimi.

      Cand ma uit peste aceste meciuri ma duce gandul al un singur lucru si anume acela ca Wenger isi doreste prea mult din partida tur, fortand obtinerea unui rezultat pozitiv, acest lucru intorcandu-se parcatic ca un boomerang. Stau si ma gandesc ce se intampla daca in toate aceste sezoane, Arsenal era mai atenta si primea un gol mai putin in partida tur. Dar bineinteles, cand esti condus, incerci sa repari ceva, iar de multe ori se poate intampla sa nu iti iasa, din contra, strici totul. Cam asa cred ca s-a intamplat si in aceasta dubla cu Monaco, cand Wenger a incercat sa forteze calificarea inca din prima mansa, insa a intalnit o echipa mai puternica si mai ales mai bine organizata decat se astepta.
      In acelasi timp, ne putem gandi si la faptul ca daca in prima mansa ale acestor partide, scorul era mai echilibrat, poate nici mobilizarea si daruirea nu mai era aceeasi, iar Arsenal nu reusea acele partide bune reusite in retur. Insa ceea ce vreau sa spun, este faptul ca Wenger e posibil de multe ori sa nu gandeasca in perspectiva dublei manse, mai ales cand era presat de scor.
      Ce ma surprinde cel mai mult este faptul ca multi incep sa ii puna la indoiala valoarea  lui Wenger, care indiferent de rezultate, nu poti sa spui ca nu are valoare. Cand ai in palmares atatea trofee, cand joci finala de UEFA Champions League, cand scoti in fotbalul mare atatia jucatori de valoare, cand iei un club cu datorii si il aduci pe plus datorita transferurilor de jucatori formati de tine, cu siguranta esti un manager valoros.

Inger sau demon?

       Ibrahimovic poate fi considerat si una si alta, inger pentru echipa si pentru suporterii ei, iar demon pentru adversari si pentru suporterii altor echipe.

      Zlatan Ibrahimovic a avut o iesire necontrolata dupa meciul pierdut de PSG impotriva lui Bordeaux (2-3), fiind surprins de camerele de luat vederi in timp ce spunea ca "arbitrul a fost de rah*t, iar Franta e o tara mizerabila care nu merita o echipa ca PSG". Personal cred ca Zlatan a exagerat din mai multe puncte de vedere. In primul rand pentru ca nu de putine ori echipa sa a fost la randu-i avantajata de aceeasi arbitrii pe care el ii face acum cu ou si cu otet. Apoi Zlatan nu ar trebui sa uite ca in acea tara munceste, acolo isi castiga banii, acolo este idolatrizat de multa lume. In acelasi timp nu sunt de acord cu afirmatia ca "Franta nu merita o echipa ca PSG". Ce sa intelegem, ca in opinia suedezului PSG trebuie neaprat sa iasa campiona?  Nu cred ca daca in aceasta echipa s-au strans o constelatie de vedete si cu siguranta este cea mai valoroasa din Ligue 1, alte echipe ar trebui sa se dea la o parte si sa-i fie acordat titlul PSG-ului. 
      Personal cred ca aceasta reactie vine pe fondul unei frustrari acumulate pe parcursul acestui campionat, pe care Zlatan si compania nu mai sunt siguri ca o sa-l castige, cum probabil erau la startul sezonului. Gluma se ingroasa, Lyon a devenit un adversar de luat in seama, iar daca vor pierde titlul, parizienii vor fi principalii vinovati si nimeni altcineva. Vinovati, printre care ii place sau nu, se afla si Zlatan.

      Dincolo de valoarea fotbalistica, care nu o poate contesta nimeni, e clar ca suedezul a gresit, provocand si un val de reactii negative la adresa sa, mai multe persoane importante din Franta, politice sau din sport, avand declaratii dure la adresa suedezului, printre care cea mai transanta si mai la obiect a fost: "Cei care considera ca Franta este o tara de rah*t pot pleca unde vor. Este foarte simplu". In cele din urma Ibrahimovic si-a dat seama de greseala facuta si a incercat sa mai indrepte lucrurile, postand pe o retea de socializare mesajul: "Accept ca am pierdut, dar nu pot sa accept ca un arbitru nu respecta regulile jocului. Nu este prima data si m-am saturat de asta. Scuzele mele sincere celor care s-au simtit ofensati sau care au inteles altceva"

Cand Zeul fotbalului nu doarme

      Daca exista un Zeu al fotbalului, cu siguranta aseara nu a dormit, ci a fost prezent la Londra, in tribunele de pe Stamford Bridge.

      Aseara, Zeul fotbalului a fost de partea celor care au meritat, de partea celor care au jucat, nu a celor care au refuzat fotbalul, sau a celui care refuza fotbalul de o buna bucata de vreme incoace. Aseara, PSG a obtinut o calificare absolut meritata, chiar daca a jucat timp de 90 de minute cu un om in minus, Ibrahimovic fiind eliminat gratuit. De fapt daca ma gandesc bine, parizienii au jucat cu doi oameni mai putin, arbitrul partidei fiind aseara "imbracat in albastru". Paradoxal, cred ca a fost mai bine asa, daruirea, mobilizarea, efortul, fiind parca la alte cote in randul oaspetilor. Cu Zlatan in teren nu stiu daca era la fel, cu Zlatan este foarte posibil sa se fii pierdut calificarea. Nu avem de unde stii, cert este ca PSG a reusit sa lupte contra tuturor piedicilor si sa se califice mai departe.

       Daca sezonul trecut dupa dubla dintre aceleasi echipe spuneam aici ca Blanc a pierdut calificarea mai mult decat a castigat-o Mourinho, la fel spun si acum insa in sens invers. In opinia mea Mourinho a pierdut aceasta calificare, mai mult decat a castigat-o Blanc. De multe ori, personal, am criticat stilul ultradefensiv a lui Mourinho, aseara insa nu a fost nici defensiv, nici ofensiv, practic nu a fost nimic. In anumite momente ale jocului, Chelsea parca nu stia ce joaca, sau nu stia ce vrea sa joace. Dupa golul de 2-1 nu ma gandeam ca Chelsea mai poate pierde calificarea, minute bune dupa reusita lui Hazard controland partida, dar din senin s-a retras, insa fara sa se apere cum a facut-o cu alte ocazii. I-a dat sansa lui PSG sa revina in joc, iar fara sa se lase asteptati, acestia au dat lovitura de gratie prin capitanul Thiago Silva.

      Astfel, Zeul fotbalui a facut dreptate, nu a stat cu mainile in san, privind cum se califica mai departe o echipa urata, o echipa care in meciurile importante prefera sa joace orice, numai fotbal nu. Personal nu as mai fi vrut sa vad in tururile urmatoare loviturile lui Costa date adversarilor sau vaicarerile lui Oscar la orice atingere. La fel cum nu as mai fi vrut sa vad prin semifinale o Chelsea cu 7 sau 8 fundasi pe teren. Totodata, cred ca stilul lui Mourinho, cu care a avut succes o perioada, acum nu mai tine, cred ca ar trebui sa mai schimbe si el ceva, fiind vizibil faptul ca in ultimii ani, nu a mai inregistrat mari succese cu acest joc.