Din drama Parmei ramane istoria

      Daca noi suntem obisnuiti sa vedem prabusirea sau desfintarea echipelor de traditie, prin alte parti nu se intampla foarte des acest lucru. Ieri insa am citit pe toate site-urile de sport despre retrogradea pana in Serie D, a patra liga italiana, a unui club legendar, Parma FC. Pe undeva asteptata din cauza problemelor financiare, decizia a fost luata dupa ce clubul nu a reusit sa gaseasca niciun investitor care sa plateasca datoriile.

      Cei care au urmarit fotbalul italian in anii 90', cu siguranta isi aduc aminte de urcusul acestei frumoase echipe. La acea vreme Serie A era cel mai atractiv campionat din lume, formatiile din Italia atrageau cam toti marii jucatori ai planetei, iar competitiile europene erau dominate de cluburile din peninsula.

Finala Cupei Cupelor 1992-1993

Atunci a aparut in peisaj Parma, cu Nevio Scala pe banca si sprijinita financiar de concernul Parmalat, echipa a reusit sa castige primul trofeu din istorie in sezonul 1991-1992. Parma isi aduce surprinzator in vitrina Cupa Italiei dupa o dubla cu Juventus, 0-1 la Torino si 2-0 pe teren propriu. Investitiile au continuat, iar in sezonul urmator galben-albastrii aveau sa castige si primul lor trofeu european, Cupa Cupelor invingand in finala cu 3-1 echipa belgiana Anvers. La inceputul anului 1994, Parma intalneste pe AC Milan in Supercupa Europei, castigand trofeul dupa o dubla mansa, 0-1 si 2-0. Se dorea insa mai mult si vazand ca se poate, toata suflarea isi dorea un Scudetto. Sunt adusi jucatori de mare valoare, printre care Dino Baggio, Gianfranco Zola, Nestor Sensini, Fernando Couto, iar mai apoi Stoichkov, Crespo, Cannavaro, Thuram sau Veron. Seria succeselor in Europa a continuat, iar parmegianii ii mai sufla un trofeu lui Juventus, castigand Cupa UEFA in sezonul 94-95, 1-0 la Parma si 1-1 pe Delle Alpi. Chiar si investind masiv in lotul de jucatori Parma nu va reusi sa castige niciodata Serie A, (poate ar fi meritat un titlu in toti acesti ani), terminand o singura data pe pozitia secunda, la mare lupta cu Juventus, in sezonul 96-97, doua puncte despartind cele doua formatii la final. In 1998-1999 avand o formatie absolut magnifica, Parma castiga Cupa Italiei si Cupa UEFA, invinsele de atunci fiind Fiorentina si Marseille. Ultimul trofeu important castigat de clubul de pe Ennio Tardini a fost Cupa Italiei in sezonul 2001-2002, din nou invinsa ei fiind Juventus Torino, din cate se pare una din victimele preferate.

Finala Cupei UEFA 1998-1999

      In toata aceasta perioada de succes nume importante de antrenori au luat loc pe banca tehnica, Nevio Scala fiind cel mai de succes dintre ele, practic acesta turnand fundatia, tot el continuand constructia acestei echipe. Au urmat apoi in acei ani de glorie, Carlo Ancelotti (96-98), Alberto Malesani (98-01) si Ariggo Sachi pentru o scurta perioada in 2001 (Sacchi mai antrenase Parma in perioada 85-87).
      Cauzele care au dus la situatia dezastruoasa in care se afla clubul la momentul actual sunt multe si nu mi-am propus sa le discut in acest articol, in care am vrut doar sa prezint anii frumosi ai cruciatilor in prim planul fotbalului european.. Timp de 10 ani Parma a fost una dintre cele mai bune si mai constante formatii de pe batranul continent, castigand patru trofee europene si patru nationale, disputand si alte cateva finale. Poate clubul va reusi peste ani sa isi revina, multe alte formatii renascand din cenusa de-a lungul timpului, insa cu siguranta va fi un drum lung si anevoios, iar la performantele de odinioara ma indoiesc ca va mai putea ajunge. Din Parma a ramas doar istoria, una  poate cam scurta, dar frumoasa.
     

Trofeele castigate de Parma, sursa: wikipedia.

Copa America dupa faza grupelor

      Odata cu partida Brazilia-Venezuela 2-1 s-a incheiat faza grupelor de la Copa America. Pana acum nu am fost foarte impresionat de ce am vazut, poate si din cauza asteptarilor. In primul rand am fost putin dezamagit de atmosfera din tribune, stiindu-se ce spectacol fac suporterii echipelor de club de pe acest continent.

      Din punct de vedere fotbalistic am fost usor dezamagit de favoritele Brazilia si Argentina, dar si de Columbia, careia personal ii acordam sanse importante la castigarea competitiei. Brazilia nu mai are nimic in comun cu stilul ofensiv si spectaculos prestat de aceasta nationala de-a lungul a 60-70 de ani. Nu sunt putini cei care o considera cea mai slaba nationala a Braziliei din istorie. Daca in trecut brazilienii erau maestrii ai atacului, in prezent dau senzatia ca nu mai sperie nicio aparare serioasa, singurii care mai seamana cu fantezistii din trecut fiind Neymar si poate Willian. Din pacate pentru spectacolul competitiei, Neymar a primit o suspendare de 4 etape in urma incidentelor de la partida cu Columbia si nu il vom mai vedea la aceasta competitie. Argentina nu m-a impresionat nici ea cu nimic, iar Messi, jucatorul de la care se astepta sa faca diferenta mi se pare obosit, apatic si fara chef. Sper sa ma insel, iar din sferturi incolo sa vedem un alt jucator. In schimb, Di Maria a incercat sa fie mintea limpede din ultima treime a terenului, iar Aguero killer-ul. Daca la Brazilia se poate vorbi si de lipsa de valoare, la Argentina am senzatia ca este si o problema de vestiar, de banca tehnica.

Tind sa cred ca Tata Martino nu este capabil sa gestioneze vestiarul, nu mi se pare deloc compatibil cu lotul plin de vedete al pumelor. Columbia cu o sumedenie de vedete mi-a dat impresia ca joaca fara orizont, fara o idee clara de joc, uneori chiar haotic. Desi au impresionat la mondialul din Brazilia, cu acelasi antrenor si in mare cu acelasi nucleu de baza, Columbia nu a mai fost aceeasi echipa la acest turneu, iar la ce am vazut in primele partide, cred ca doar hazardul o poate ajuta sa castige turneul.

      La polul opus, as mentiona echipa tarii gazda, care si-a castigat grupa si se pregateste pentru sfertul cu Urugauy, partida in care porneste clar favorita si spun asta nu doar datorita faptului ca celestii nu au convins pana acum, dar si pentru ca Vidal et Co au avut o prestatie consistenta, reusind sa inscrie 10 goluri, mai mult decat Argentina si Brazilia la un loc. Mi-a placut mult linia de mijloc, unde pe langa Vidal, a stralucit si Valdivia, un veritabil conducator de joc. In atac Vargas si Sanchez pot pune probleme oricarei aparari prezente la aceasta Copa America. Daca vor trece de Uruguay, chilienii vor juca in semifinale cu Peru sau Bolivia, ceea ce poate insemna un drum aproape sigur spre finala. Avand in vedere ca este si tara gazda, dati-mi voie sa cred ca in ultimul act poate invinge pe oricare dintre cele 3 echipe care porneau favorite la inceputul intrecerii, Argentina, Brazilia si Columbia.

      La final as mai mentiona un lucru de care am ramas putin surprins, anume organizarea defensiva a unor echipe la acest turneu. Nu de putine ori am vazut goluri, in care marcajul a fost aproape inexistent, marcatorii fiind de multe ori singuri pe o raza de 8-10 metri, lucru as putea spune nepermis la un asemenea nivel. Mai mult, unele dintre aceste faze au avut loc in urma unor lovituri libere, moment al jocului in care ai timp sa iti fixezi adversarul, sa formezi perechile de marcaj, in asa fel incat spatiile ramase sa fie cat mai mici. De aici trag si concluzia ca fotbalul din America de Sud a ramas tactic mult in urma Europei. Dovada si campioanele mondiale de la ultimele 3 editii, Italia, Spania si Germania.

Programul sferturilor de finala:

Chile - Uruguay
Bolivia - Peru
Argentina - Columbia
Brazilia- Paraguay

Povestea celui de al doilea titlu mondial al Squadrei Azzurra

      Pe data de 19 iunie 1938 Italia devenea prima natiune care castiga de doua ori consecutiv Campionatul Mondial de fotbal, invingand in finala Ungaria cu scorul de 4-2. Multa lume s-a simtit usurata in urma acelui triumf, vehiculandu-se varianta ca jucatorii italieni ar fi primit amenintari cu moartea din partea lui Mussolini in cazul in care nu ar fi castigat acea finala. Chiar portarul Ungariei, Antal Szabo a declarat dupa meci "Poate am primit 4 goluri, dar cel putin le-au fost salvate vietile". Intr-adevar Mussolini trimise o telegrama folosind cuvintele " vincere o morire", dar acestea au fost interpretate gresit, de fapt el dorind sa spuna, "da-ti totul" sau "da-ti ce aveti mai bun din voi".

      Squadra Azzurra castigase precedentul mondial, cel din 1934, dar din acea formatie nu se mai regasea acum decat Giuseppe Meazza si antrenorul Vittorio Pozzo, considerat de multi artizanul acelor doua triumfuri, fiind singurul selectioner din istorie dublu castigator al mondialului. Italienii si-au apropiat victoria datorita puternicei sale defensive, formatia din peninsula incasand pana la finala doar cate un gol in fiecare partida, 2-1 cu Norvegia, 3-1 cu Franta si 2-1 cu Brazilia. Organizarea lor defensiva a impresionat mai ales in partida cu Brazilia, cand au reusit sa-l anihileze pe gogheterul acelui mondial, Leonidas (7 goluri).

      Finala s-a jucat pe Stade Olympique de Colombes din Paris in fata a 60000 de spectatori. Italia a deschis scorul prin Colaussi in minutul 6, iar la pauza conducea cu 3-1, Piola si inca odata Colaussi trecandu-si numele pe lista marcatorilor. Pentru maghiari a marcat Titkos. In repriza secunda Sarosi reduce din diferenta, dar Piola in minutul 82 risipeste emotiile, iar Italia devine campioana lumii pentru a doua oara consecutiv. Umatorul titlu avea sa vina la 44 de ani distanta, 3-1 cu Germania la mondialul spaniol din 82, timp in care Squadra Azzura a mai jucat o finala, pierduta insa in fata Braziliei, 1-4 in 1970.

Cifre si statistici ale sezonului 2014-2015

      Navigand pe site-urile de sport, in special de fotbal, mi-au sarit in ochi cateva cifre si statistici interesante legate de sezonul trecut in cele mai importante campionate ale Europei. Am ales sa trec si eu in revista aceste cifre, prezentand cateva clasamente cu echipele care au reusit cele mai multe victorii, egaluri, infrangeri in sezonul trecut, cele mai bune sau mai slabe atacuri si aparari, alaturi de  multe alte cifre interesante. Campionatele la care voi face referire sunt Premier League, Bundesliga, Serie A, La Liga, Ligue 1, Eredivisie, Primera Liga (Portugalia) si Super Liga (Turcia).

Cele mai multe victorii:

      La aceasta categorie lider este PSV Eindhoven cu un procentaj de 85,29%. Echipa olandeza este urmata de Benfica cu 79,41%, iar pe 3 la egalitate sunt cele doua forte din Spania, Barcelona si Real Madrid cu un procent de 78,94%.

Cele mai multe rezultate de egalitate:

      Locul 1 este ocupat de Academica din Portugalia, formatie care a terminat la egalitate jumatate din partidele disputate in sezonul 2014-2015. Top 3 este completat de Empoli cu 47,36% si Sunderland 44,37% de rezultate nule.

Cele mai multe infrageri:

      Echipele care au simtit de cele mai multe ori gustul amar al infragerii sunt Dordrecht (Eredivisie) si Penafiel (Primera Liga) cu un procent de 64,70%. Pe locul secund vin 3 echipe la egalitate, Cordoba, Parma si QPR cu un procentaj de 63,15%. Podiumul este completat de Evian si Lens cu 60,52% infrangeri.

Cel mai bun atac:

       Echipa europeana cu cel mai bun atac este Real Madrid, spaniolii avand o medie de 3,11 goluri pe meci. Vicecampioana Spaniei este urmata de PSV cu 2,71 si Benfica Lisabona cu 2,53 de goluri inscrise pe meci.

Cel mai slab atac:

      Atacul cel mai neinspirat sa zicem, a fost cel al retrogradatei Cordoba care a marcat in La Liga doar 0,58 goluri pe meci. Pe locul doi vin doua echipe, Dordrecht si Victoria Setubal cu o medie de 0,71 de goluri, iar pe ultima treapta a podiumului se afla Burnley, Chievo si Hamburger, toate cu media de 0,74 de goluri pe meci.

Cea mai buna aparare:

      Lider la acest capitol este FC Porto care are o medie de doar 0,38 de goluri primite pe meci. Podiumul este completat de doua forte ale Europei, Bayern Munchen cu 0,53 si Barcelona cu 0,55 goluri primite pe meci.

Cea mai slaba aparare:

      La aceasta categorie o gasim din nou pe formatia olandeza Dortrecht, care este destul de prezenta in topuri, datorita cifrelor negative, conducand clasamentul cu 2,24 de goluri primite pe meci. Locurile 2 si 3 sunt ocupate de Kasimpasa si Penafiel cu 2,15, respectiv 2,03 goluri primite pe meci.

Cam tot ce trebuie sa stim despre Copa America

      Intr-o perioada de pauza competitionala, in care microbistii de obicei se plictisesc, fotbalul din America de Sud ne va mai umple putin zilele, iar incepand de joi noaptea vom putea vedea pe micile ecrane Copa America, transmisa in Romania de DigiSport.

      Copa Amercia este cea mai veche competitie continentala din lume, prima editie dispuntandu-se in 1916, luand parte doar 4 echipe; Argentina, Uruguay, Brazilia si Chile. Acel turneu s-a desfasurat in sistem grupa, iar ocupanta locului 1 la final urma sa intre in posesia trofeului, castigatoare fiind nationala Uruguay-ului. De altfel Urugauy detine recordul trofeelor castigate, 15, urmata de Argentina cu 14 si Brazilia 8. Tot nationala Uruguay-ului este si detinatoarea trofeului, castigand ultima editie, cea din 2011 disputata in Argentina, dupa finala cu Paraguay scor 3-0.
      Ca in fiecare data favoritele pot fi considerate Brazilia si Argentina, insa nationala Columbiei poate avea un cuvant greu de spus in aceasta editie, actuala generatie fiind una de exceptie cu jucatori de certa valoare, amintindu-i aici pe Bacca, Rodriguez, Falcao, Cuadrado sau Martinez. Competitia va debuta pe data de 11 iunie, iar finala se va disputa 4 iulie. Marele absent al turneului este uruguayanul Luis Suarez, atacantul Barcelonei fiind suspendat in urma incidentului de la mondialul din Brazilia.

Grupele si programul de disputare:

Grupa A: Chile, Mexic, Bolivia, Ecuador
12 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile - Ecuador
13 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Mexic - Bolivia
16 iunie, ora 00:00 Valparaiso: Ecuador - Bolivia
16 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile - Mexic
20 iunie, ora 00:00, Rancagua: Mexic - Ecuador
20 iunie, ora 00:00, Santiago: Chile - Bolivia

Grupa B: Argentina, Uruguay, Paraguay, Jamaica


13 iunie, ora 22:00, Antofagasta: Uruguay - Jamaica
14 iunie, ora 00:30, La Serena: Argentina - Paraguay
17 iunie, ora 00:00, Antofagasta: Paraguay - Jamaica
17 iunie, ora 02:30, La Serena: Argentina - Uruguay
20 iunie, ora 22:00, La Serena: Uruguay - Paraguay
21 iunie, ora 00:30, Vina del Mar: Argentina - Jamaica

Grupa C: Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela

14 iunie, ora 22:00, Rancagua: Columbia - Venezuela
15 iunie, ora 00:30, Temuco: Brazilia - Peru
18 iunie, ora 03:00, Santiago: Brazilia - Columbia
19 iunie, ora 02:30, Valparaiso: Peru - Venezuela
21 iunie, ora 22:00, Temuco: Columbia - Peru
22 iunie, ora 00:30, Santiago: Brazilia - Venezuela

      Se califica automat primele doua clasate din cele trei grupe, in timp ce ultimele doua care vor intregi tabloul "sferturilor" vor fi stabilite din cele trei echipe care vor incheia pe locul trei (un clasament in trei, din care primele doua merg mai departe). 

Sferturi de finala

1 - 25 iunie, ora 02:30, Santiago: Castigatoarea grupa A - Locul 3 grupa B/C
2 - 26 iunie, ora 02:30, Temuco: Locul 2 grupa A - Locul 2 grupa C
3 - 27 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Castigatoarea grupa B - Locul 3 grupa A/C
4 - 28 iunie, ora 00:30, Concepcion: Castigatoarea grupa C - Locul 2 grupa B

Semifinale

30 iunie, ora 02:30, Santiago: Castigatoarea sfert de finala 1 - Castigatoarea sfert de finala 2
1 iulie, ora 02:30, Concepcion: Castigatoarea sfert de finala 3 - Castigatoarea sfert de finala 4

Finala mica - 4 iulie, ora 02:30, Concepcion
Finala mare - 4 iulie, ora 23:00, Santiago.

Castigatoare Copa America:

15 titluri - Uruguay
14 titluri - Argentina
8 titluri - Brazilia
2 titluri - Peru, Paraguay
1 titlu - Columbia, Bolivia

Loturile celor 12 participante:

ARGENTINA

Portari: Sergio Romero (Sampdoria), Nahuel Guzman (Tigres), Mariano Andujar (Napoli)

Fundaşi: Pablo Zabaleta (Manchester City), Facundo Roncaglia (Genoa), Ezequiel Garay (Zenit), Martin Demichelis (Manchester City), Nicolas Otamendi (Valencia), Marcos Rojo (Manchester United), Milton Casco (Newell's)

Mijlocaşi: Javier Mascherano (Barcelona), Lucas Biglia (Lazio), Ever Banega (Sevilla), Roberto Pereyra (Juventus), Fernando Gago (Boca), Angel Di María (Manchester United), Erik Lamela (Tottenham), Javier Pastore (PSG)

Atacanţi: Lionel Messi (Barcelona), Sergio Aguero (Manchester City), Carlos Tevez (Juventus), Ezequiel Lavezzi (PSG), Gonzalo Higuain (Napoli)

Antrenor: Gerardo Martino

BOLIVIA

Portari: Jose Penarrieta (Oriente Petrolero), Romel Quinonez (Bolivar), Hugo Suarez (Blooming)

Fundaşi: Marvin Bejarano (Oriente Petrolero), Cristian Coimbra (Blooming), Ronald Eguino (Bolivar), Miguel Hurtado (Blooming), Leonel Morales (Blooming), Ronald Raldes (Oriente Petrolero), Edemir Rodriguez (Bolivar), Edward Zenteno (Wilstermann)

Mijlocaşi: Danny Bejarano (Oriente Petrolero), Jhasmani Campos (Bolivar), Alejandro Chumacero (The Strongest), Pablo Escobar (The Strongest), Sebastian Gamarra (AC Milan), Damian Lizio (O'Higgins), Damir Miranda (Bolivar), Martin Smedberg (IFK Goteborg), Walter Veizaga (The Strongest)

Atacanţi: Marcelo Martins Moreno (Changchun Yatai), Ricardo Pedriel (Mersin Idmanyurdu), Alcides Pena (Oriente Petrolero)

Antrenor: Mauricio Soria

BRAZILIA

Portari: Jefferson (Botafogo), Marcelo Grohe (Gremio), Neto (Fiorentina)

Fundaşi: Fabinho (Monaco), Filipe Luis (Chelsea), Danilo (Real Madrid), David Luiz (PSG), Marquinhos (PSG), Thiago Silva (PSG), Miranda (Atletico Madrid)

Mijlocaşi: Elias (Corinthians), Fernandinho (Manchester City), Casemiro (Porto), Willian (Chelsea), Philippe Coutinho (Liverpool), Everton Ribeiro (Al-Ahli), Douglas Costa (Shakhtar Donetsk), Fred (Shakhtar Donetsk)

Atacanţi: Neymar (Barcelona), Robinho (Santos), Roberto Firmino (Hoffenheim), Diego Tardelli (Shandong Luneng)

Antrenor: Carlos Dunga

CHILE

Portari: Claudio Bravo (Barcelona), Paulo Garces (Colo-Colo), Johnny Herrera (Universidad de Chile)

Fundaşi: Miiko Albornoz (Hannover), Mauricio Isla (Juventus), Gonzalo Jara (Mainz), Gary Medel (Inter), Eugenio Mena (Cruzeiro), Jose Rojas (Universidad de Chile)

Mijlocaşi: Charles Aránguiz (Internacional), Jean Beausejour (Colo-Colo), Carlos Carmona (Atalanta), Marcelo Díaz (Hamburg), Matías Fernandez (Fiorentina), Felipe Gutiérrez (Twente), Arturo Vidal (Juventus), David Pizarro (Fiorentina), Jorge Valdivia (Palmeiras)

Atacanţi: Alexis Sánchez (Arsenal), Eduardo Vargas (Napoli), Angelo Henríquez (Dinamo Zagreb), Mauricio Pinilla (Atalanta), Edson Puch (Huracan)

Antrenor: Jorge Sampaoli (argentinian)

COLUMBIA

Portari: Cristian Bonilla (Equidad), David Ospina (Arsenal), Camilo Vargas (Atlético Nacional)

Fundaşi: Darwin Andrade (Standard Liege), Santiago Arias (PSV), Pablo Armero (Flamengo), Pedro Franco (Besiktas), Jeison Murillo (Granada), Carlos Valdes (Nacional), Cristian Zapata (Milan), Camilo Zuniga (Napoli)

Mijlocaşi: Edwin Cardona (Monterrey), Juan Cuadrado (Chelsea), Alexander Mejia (Monterrey), James Rodríguez (Real Madrid), Carlos Sanchez (Aston Villa), Edwin Valencia (Santos)

Atacanţi: Carlos Bacca (Sevilla), Radamel Falcao (Monaco), Teofilo Gutierrez (River Plate), Victor Ibarbo (Roma), Jackson Martinez (Porto), Luis Muriel (Sampdoria)

Antrenor: Jose Pekerman (argentinian)

ECUADOR

Portari: Alexander Domínguez (Liga de Quito), Esteban Dreer (Emelec), Librado Azcona (Independiente del Valle)

Fundaşi: Juan Carlos Paredes (Watford), Frickson Erazo (Gremio), Gabriel Achilier (Emelec), Jhon Narváez (Emelec), Oscar Bagüí (Emelec), Walter Ayoví (Pachuca), Arturo Mina (Independiente del Valle), Mario Pineida (Independiente del Valle)

Mijlocaşi: Christian Noboa (PAOK), Renato Ibarra (Vitesse), Pedro Larrea (Liga de Loja), Pedro Quinonez (Emelec), Osbaldo Lastra (Emelec), Fidel Martínez (Pumas), Jonathan Gonzáles, (Universidad de Guadalajara), Juan Cazares (Banfield)

Atacanţi: Enner Valencia (West Ham), Jaime Ayoví (Godoy Cruz), Jefferson Montero (Swansea), Miller Bolanos (Emelec)

Antrenor: Gustavo Quinteros (bolivian)

JAMAICA

Portari: Ryan Thompson (Pittsburgh Riverhounds), Duwayne Kerr (Sarpsborg 08), Dwayne Miller (Syrianska)

Fundaşi: Wes Morgan (Leicester City), Jermaine Taylor (Houston Dynamo), Michael Hector (Reading), Daniel Gordon (Karlsruher), Adrian Mariappa (Crystal Palace), Hughan Gray (Waterhouse FC), Kemar Lawrence (New York Red Bulls)

Mijlocaşi: Je-Vaughn Watson (FC Dallas), Rodolph Austin (Leeds United), Joel Grant (Yeovil), Lance Laing (FC Edmonton), Garath McCleary (Reading), Joel McAnuff (Leyton Orient)

Atacanţi: Allan Ottey (Mobay United), Giles Barnes (Houston Dynamo), Darren Mattocks (Vancouver), Simon Dawkins (Derby County), Deshorn Brown (Valarenga), Romeo Parkes (Isidro Metapan), Dino Williams (Mobay United)

Antrenor: Winfried Schafer (german)

MEXIC

Portari: Jose Corona (Cruz Azul), Alfredo Talavera (Toluca), Meliton Hernandez (Veracruz)

Fundaşi: George Corral (Queretaro), Gerardo Flores (Cruz Azul), Rafael Marquez (Verona), Hugo Ayala (UANL), Julio Dominguez (Cruz Azul), Carlos Salcedo (Guadalajara), Miguel Angel Herrera (Pachuca), Adrian Aldrete (Santos Laguna), Efrain Velarde (Monterrey)

Mijlocaşi: Mario Osuna (Queretaro), Juan Carlos Medina (Atlas), Javier Guemez (Tijuana), Jesus Manuel Corona (FC Twente), Javier Aquino (Rayo Vallecano), Luis Montes (Leon), Marco Fabian (Guadalajara)

Atacanţi: Raul Jimenez (Atletico Madrid), Eduardo Herrera (UNAM), Enrique Esqueda (UANL), Vicente Matias Vuoso (Chiapas)

Antrenor: Miguel Herrera

PARAGUAY

Portari: Justo Villar (Colo Colo), Anthony Silva (Independiente Medellín), Alfredo Aguilar (Guaraní)

Fundaşi: Paulo Da Silva (Toluca), Marcos Caceres (Newell's Old Boys), Pablo Aguilar (America), Miguel Samudio (America), Ivan Píris (Udinese), Fabian Balbuena (Libertad), Bruno Valdez (Cerro Porteno)

Mijlocaşi: Víctor Caceres (Flamengo), Osvaldo Martinez (América), Nestor Ortigoza (San Lorenzo), Richard Ortiz (Toluca), Oscar Romero (Racing), Osmar Molinas (Libertad), Eduardo Aranda (Olimpia)

Atacanţi: Roque Santa Cruz (Cruz Azul), Lucas Barrios (Montpellier), Nelson Haedo Valdez (Eintracht Frankfurt), Edgar Benítez (Toluca), Derlis González (FC Basel), Raul Bobadilla (Augsburg)

Antrenor: Ramón Díaz (argentinian)

PERU

Portari: Pedro Gallese (Juan Aurich), Diego Penny (Sporting Cristal), Salomon Libman (Cesar Vallejo)

Fundaşi: Luis Advincula (Vitoria Setubal), Carlos Zambrano (Eintracht Frankfurt), Pedro Requena (Cesar Vallejo), Hansell Riojas (Cesar Vallejo), Christian Ramos (Juan Aurich), Yoshimar Yotun (Malmö), Jair Cespedes (Juan Aurich)

Mijlocaşi: Josepmir Ballon (Sporting Cristal), Edwin Retamoso (Real Garcilaso), Carlos Lobaton (Sporting Cristal), Carlos Ascues (Melgar), Joel Sanchez (Universidad San Martín de Porres), Paolo Hurtado (Pacos de Ferreira), Juan Manuel Vargas (Fiorentina), Christian Cueva (Alianza Lima), Cristian Benavente (Real Madrid Castilla), Paulo Albarracin (Alianza Lima)

Atacanţi: Andre Carrillo (Sporting CP), Jefferson Farfan (Schalke), Paolo Guerrero (Corinthians), Claudio Pizarro (Bayern Munich), Yordy Reyna (RB Leipzig)

Antrenor: Ricardo Gareca (argentinian)

URUGUAY

Portari: Fernando Muslera (Galatasaray), Martin Silva (Vasco da Gama), Rodrigo Munoz (Libertad)

Fundaşi: Maxi Pereira (Benfica), Jose Maria Gimenez (Atletico Madrid), Diego Godin (Atletico Madrid), Sebastian Coates (Sunderland), Gaston Silva (Torino), Alvaro Pereira (Estudiantes), Mathias Corujo (Universidad de Chile), Jorge Fucile (Nacional)

Mijlocaşi: Alvaro Gonzalez (Torino), Carlos Sanchez (River Plate), Egidio Arevalo Rios (UANL), Guzman Pereira (Universidad de Chile), Nicolas Lodeiro (Boca Juniors), Cristian Rodriguez (Gremio), Giorgian De Arrascaeta (Cruzeiro)

Atacanţi: Diego Rolan (Bordeaux), Jonathan Rodriguez (Benfica), Edinson Cavani (Paris Saint-Germain), Christian Stuani (Espanyol), Abel Hernandez (Hull City)

Antrenor: Oscar Tabarez

VENEZUELA

Portari: Alain Baroja (Caracas), Wuilker Farinez (Caracas), Daniel Hernandez (Tenerife)

Fundaşi: Gabriel Cichero (Mineros de Guayana), Grenddy Perozo (Ajaccio), Andres Tunez (Buriram United), Wilker Angel (Deportivo Tachira), Roberto Rosales (Malaga), Fernando Amorebieta (Middlesbrough), Oswaldo Vizcarrondo (Nantes)

Mijlocaşi: Rafael Acosta (Mineros de Guayana), Ronald Vargas (Baliskersirspor), Franklin Lucena (Deportivo La Guaira), Cesar Gonzalez (Deportivo Táchira), Tomas Rincon (Genoa), John Murillo (Zamora), Luis Manuel Seijas (Santa Fe), Juan Arango (Tijuana), Alejandro Guerra (Atletico Nacional)

Atacanţi: Gelmin Rivas (Deportivo Táchira), Nicolas "Miku" Fedor (Rayo Vallecano), Josef Martínez (Torino), Salomon Rondon (Zenit)

Antrenor: Noel Sanvicente

Barcelona si Juventus in istoria finalelor UEFA Champions League

      Astazi Barcelona si Juventus se intalnesc in ultimul act al celei mai importante competitii din lume la nivel de club, UEFA Champions League. Un moment bun pentru a trece in revista prezentelor celor doua formatii in finalele acestei intreceri.

      Barcelona.
      Formatia catalana a disputat pana acum sapte finale UCL, reusind sa castige patru si au pierdut trei. Prima finala disputata a fost cea din 1961, cand Barcelona cu o super echipa din care faceau parte Kubala, Suarez, Kocsis, Csibor, a pierdut in fata portughezilor de la Benfica, cu scorul de 3-2. De atunci fanii blau-grana au avut de asteptat 25 de ani pana echipa lor favorita sa se mai califice intr-o finala. In sezonul 85-86, Barcelona ajunge in finala de la Sevilla impotriva Stelei, pe parcursul acelei campanii eliminand-o in sferturi chiar pe adversara de astazi Juventus Torino, dupa 1-0 pe terent propriu si 1-1 in partida din Italia. Desi pornea ca mare favorita, Barcelona pierde finala dupa penalty-uri, scor 0-2, portarul Duckadam reusind sa pareze toate loviturile excutate de jucatorii spanioli. Barcelona sparge pana la urma gheata in sezonul 1992, cand reuseste sa castige finala in fata Sampdoriei, Ronald Koeman inscriind unicul gol al partidei in minutul 112, dintr-o lovitura libera perfect executata. Sezonul 93-94 ne-o aduce din nou pe Barcelona in finala, de aceasta data adversara fiind AC Milan. Cruyff, antrenorul catalanilor la acea vreme, avea sa primeasca o lectie de fotbal din partea omologului sau de pe banca Milanului, Fabio Capello. Italienii au castigat surprinzator cu scorul de 4-0, chiar daca Barcelona avea un super atac in care straluceau Romario si Stoichkov, poate cei mai buni atacanti ai momentului in Europa. A urmat din nou o pauza de 12 ani fara ca Barca sa mai fie prezenta intr-o finala de UCL. In cele din urma, in 2006, cu Frank Rijkaard pe banca si cu un Ronaldinho intr-o forma de zile mari in acel sezon, Barcelona reusea sa triumfe in fata lui Arsenal cu scorul de 2-1 prin golurile marcate spre finalul partidei de Eto'o si Belletti. Sezoanele 2008-2009 si 2010-2011 urmau sa aduca alte doua trofee UCL in vitrina clubului catalan, sezoane care practic se confunda cu prestatiile de exceptie ale lui Messi, ajutat de Xavi si Iniesta, cei trei jucatori contribuind decisiv la marile succese din acea perioada. Ambele finale au fost castigate in fata englezilor de la Manchester United, 2-0 in finala din 2009 si 3-1 in 2011. De mentionat si numele tehnicianului Pep Guardiola, cel care a condus de pe banca formatia blau-grana in acesti ani.

      Juventus.
      Italienii de la Juventus Torino au disputat si ei tot sapte finale, insa au reusit sa castige doar doua si au pierdut cinci (cele mai multe finale pierdute, la fel ca Bayern M si Benfica Lisabona). Prima prezenta intr-o finala a avut loc in 1973, cand Batrana Doamna pierde in fata marelui Ajax, care era deja la cel de al treilea trofeu consecutiv, cu scorul de 0-1. La 10 ani distanta, Juventus se califica din nou in finala si avand in componenta 6 campioni mondiali printre care golgheterul Paolo Rossi si cel mai bun jucator al acelui moment, Michel Platini, porneste cu prima sansa in fata campioanei Germaniei de Vest, Hamburger SV. Surprinzator, Juventus pierde cu 1-0 in urma unei prestatii modeste, Magath inscriind unicul gol al partidei. Torinezii se vor revansa fata de suporteri in 1985, cand reusesc sa castige mult ravnitul trofeu depasind-o pe Liverpool cu scorul de 1-0, Platini inscriind unicul gol al partidei in minutul 58 din penalty. A fost o finala umbrita de evenimentele care au precedat partida, 39 de fani italienii decedand, iar altii 600 fiind grav raniti. Multa lume il acuza si acum pe jucatorul francez pentru felul in care s-a bucurat la marcarea golului, la fel cum multi sustin pe buna dreptate ca acea partida nu trebuia sa inceapa. In anii 90 Juventus va disputa 3 finale consecutive, 96, 97, 98, castigand-o doar pe prima, cand va trece de Ajax Amsterdam in urma loviturilor de departajare, scorul dupa 120 de minute fiind 1-1, Ravanelli inscriind pentru bianconeri. Anul urmator Batrana Doamna pierdea finala cu Borussia Dortmund pornind din nou ca mare favorita, scor 1-3, iar un an mai tarziu, in 1998 echipa care o va invinge in finala va fi Real Madrid, spaniolii reusind sa castige trofeul dupa o pauza de 32 de ani. Ultima finala jucata de Juventus a fost cea din 2003, cand Juventus este invinsa de rivala din campionat AC Milan, 2-3 in urma loviturilor de departajare, scorul dupa 120 de minute fiind 0-0. In acel sezon Juventus a trecut in sferturile competitiei de Barcelona cu scorul general de 3-2.

      Daca Barcelona va reusi sa castige partida din aceasta seara, va ajunge la cinci trofee castigate, egalandu-le astfel intr-un clasament all-time pe Liverpool si Bayern, in timp ce Juventus va ajunge la trei trofee in cazul unui succes, Manchester United si Internazionale Milano fiind echipele pe care torinezii le va egala.